Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri, noi informații privind construcția tronsonului cu tuneluri, Margina-Holdea, de pe Autostrada Lugoj-Deva. Potrivit ministrului Transporturilor, construcția a intrat în linie dreaptă.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, Cele două tuneluri vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale.

Apare o nouă autostradă în România! Sorin Grindeanu a semnat contractele

„Construcția tronsonului cu tuneluri (Margina-Holdea) de pe Autostrada Lugoj-Deva a intrat în linie dreaptă!

Am semnat astăzi (vineri – n.red) contractul de finanțare pentru construcția secțiunilor E și D ale Lotului 2 ale acestei autostrăzi.

Sunt 2,2 miliarde de lei (cu TVA) care vor fi folosite pentru proiectarea și execuția lucrărilor finanțate preponderent prin PNRR. Tot astăzi (vineri-n.r.) am semnat contractul pentru proiectarea și execuția acestor secțiuni, care reprezintă, practic, ultimul tronson al autostrăzii Lugoj – Deva.”, a anunțat Sorin Grindeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tunelurile dintre Margina și Holdea, cele mai importante obiective ale proiectului

Potrivit ministrului Transporturilor, cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele două tuneluri dintre Margina și Holdea, solicitate prin acordul de mediu.

Totodată, Sorin Grindeanu a ținut să menționeze că acest contract în valoare de 1,826 de miliarde de lei este finanțat în mare parte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul se va finaliza în 2026

Proiectul are termen de finalizare până la finalul anului 2026.

„Constructorul român căruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat până acum că respectă termenele contractuale și chiar poate finaliza lucrările mai devreme.

De aceea, mă aștept ca și acest contract în valoare de 1,826 de miliarde de lei (fără TVA), finanțat preponderent prim PNRR, să fie predat CNAIR cel mai târziu la finalul anului 2026. Durata contractului este de 45 de luni – 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

Cele două tuneluri care vor fi construite în cadrul secțiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale.”, a mai scris Sorin Grindeanu.