Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi că va prezenta publicului noua bancnotă de 50 de euro din seria (Europa) la data de 5 iulie 2016 iar punerea în circulaţie a acesteia este prevăzută pentru primăvara anului 2017.
Aceasta va fi cea de-a patra bancnotă din seria 'Europa', după cea de 5 euro care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie 2015 de noua bancnotă de 10 euro iar în luna noiembrie 2015 de noua bancnotă de 20 euro, scrie Agerpres.
'Noi – Eurosistemul şi partenerii noştri din sector – am demarat din timp preparativele pentru introducerea noii bancnote de 50 euro, pentru a asigura că firmele sunt pregătite, astfel încât cetăţenii să poată utiliza pretutindeni fără probleme noile bancnote începând cu data intrării lor în circulaţie', a declarat şeful Direcţiei bancnote a BCE, Ton Roos.
Bancnota de 50 de euro este cea mai utilizată dintre toate cupiurile bancnotelor euro. Numărul bancnotelor de 50 de euro se ridică la peste 8 miliarde, reprezentând aproximativ 45% din totalul bancnotelor aflate în circulaţie.
Începând cu luna aprilie, băncile centrale naţionale din Eurosistem au oferit fabricanţilor de echipamente în domeniul bancnotelor posibilitatea efectuării de teste cu noua bancnotă de 50 de euro în clădirile băncilor centrale naţionale. Totodată, din iulie, acestea vor pune la dispoziţia fabricanţilor de echipamente în domeniul bancnotelor interesaţi şi a altor părţi terţe relevante, sub formă de împrumut, noile bancnote de 50 de euro în vederea testării la sediile proprii şi în locurile în care se află echipamentele.
Bancnotele din seria 'Europa' cu denominări mai mari (100 de euro şi 200 de euro) vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani însă nu şi bancnotele de 500 de euro, în condiţiile în care recent BCE a decis să oprească tipărirea acestor bancnote. În paralel, actualele bancnote euro, emise în luna ianuarie 2002, vor fi retrase treptat din circulaţie.
BCE este responsabilă de emiterea de monede şi bancnote pentru cele 19 state membre ale zonei euro. Producerea monedelor şi bancnotelor revine băncilor centrale naţionale.