Anunț major pentru milioane de români. Apare un nou tip de declarație pe propria răspundere. Cine sunt sunt persoanele vizate de noua măsură? Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.
Revine declarația propria răspundere, însă de această dată este vorba de un nou tip de declarație privind răspunderea în școli. Această declarație va fi semnată de părinți, care își vor da consimțământul pentru testarea copiilor simptomatici.
De menționat este faptul că școala reîncepe pe data de 8 feberuarie, iar elevii şi profesorii vor purta permanent masca în şcoală, circuite speciale de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ, ore decalate de începere a cursurilor, supraveghere a elevilor în pauze pentru a respecta distanţarea socială, distanţa între elevi în sala de curs va trebuie să fie de un metru, iar dacă acest lucru nu e posibil, mobilierul să fie dispus astfe încât distanţa să fie cât mai mare, acces interzis în şcoală pentru persoanele străine, aplicarea principiului „1 clasă de elevi = 1 sală”, sunt măsurile propuse de Ministerul Educaţiei în proiectul de ordin pentru organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Documentul urmează să fie validat de Ministerul Sănătăţii.
Cine semnează această declarație
Pe lângă regulile menționate anterior, apare și declarația pe propria răspundere în școli. Potrivit documentului, părinții trebuie să își dea consimțământul pentru testarea elevilor simptomatici.
„b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părinților cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă faza, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB. Daca părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.
c) Revenirea în colectivitate a copiilor care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală se va realiza obligatoriu în baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul, adeverinta pe care elevul o va preda cadrului didactic la prima oră de curs. Adeverinţele vor fi centralizate la nivelul cabinetul medical şcolar sau la nivelul persoanei desemnate în cazul în care şcoala nu beneficiază de cabinet medical”, se arată în document.
Ce obligații au părinții
Totodată, documentul mai prevede și o serie de obligații pentru părinți. Mai exact:
„Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:
• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină.
Măsurile se aplică atât în cazul orelor de curs, ci şi pentru ”activităţile educative, recreative, pentru consolidarea competenţelor dobândite de elevi sau de accelerare a învăţării, precum şi pentru activităţile de învăţare remedială desfăşurate în unităţile de învăţământ în cadrul programelor de tipul,, Şcoală după Şcoală”.
În cazul instituţiilor de învăţământ superior, modalitatea de desfăşurare a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor la cursuri se decide în conformitate cu principiul autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”, se mai arată în document.