Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că va fi construită o fabrică de armament în comunia Șimian, din județul Mehedinți. Terenul pe care va fi construit este pus la dispoziție gratuit de către Primărie.
Decizia de a construi fabrica face parte din contractul câștigat de compania națională ROMARM în urma licitației organizate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Contractul prevede livrarea a 25 de mii de pistoale Beretta.
Ce spune ministrul Popescu
”Am luat decizia ca noua fabrică de armament a Companiei Naționale ROMARM SA să fie făcută aici, la Șimian. ROMARM, în cursul acestui an, a câștigat licitația pentru livrarea a 25.000 de pistoale Beretta către Ministerul Afacerilor Interne, iar în urma acestui contract, conform legislației, are obligația să realizeze un contract de offset, care înseamnă investiții de 80 la sută din valoarea contractului într-o capacitate de producție în România”, a declarat ministrul.
„Astăzi am avut o întâlnire de lucru pe marginea acestei investiții cu directorul general al Companiei Naționale ROMARM SA, Gabriel ȚUȚU, primarul comunei Șimian Constantin Trușcă și prefectul județului Mehedinți Cristinel Pavel. Da, se poate!”, se mai menționează în postarea ministrului Economiei.
Câte locuri de muncă va produce noua fabrică
Ministrul Economiei, Virgil Popescu a precizat că noua fabrică va produce, în primă fază, o sută de locuri de muncă. Ulterior, numărul va crește până la 500 de locuri de muncă, notează realitateademehedinti.ro.
Marcel Vela anunța că Poliția se va dota cu astfel de pistoale
La finalul lunii iunie, ministrul Marcel Vela anunța că Poliția se va dota cu pistoale de tip Beretta care vor fi asamblate în România.
„Poliția Națională se dotează cu armament nou, cu pistoale Beretta de ultimă generație, care sunt și vor fi asamblate în România, la Romarm, la un preț excelent, jumătate din prețul pieței comerciale. (…) Acest pas important spre normalitate este și eficient, cu costuri foarte mici și necesar, dar în mod esențial este extrem de important pentru siguranța polițiștilor și în același timp pentru o eficiență și o eficacitate a luptei lor împotriva infracționalității”, a spus atunci Marcel Vela.