Deputatul independent Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, şi liderii grupurilor PNL şi USR din Consiliul General și-au unit forțele pentru a realiza un plan de măsuri destinat Municipalităţii, în contextul crizei generate de pandemia de COVID – 19.
„După o perioadă în care oamenii au fost încurajaţi să nu apeleze la serviciile de sănătate, o să fie o presiune pe sistemul sanitar şi lucrul cel mai important este să avem protocoale şi fluxuri în spitale pentru ca să nu se creeze aglomeraţie. Trebuie ca Municipiul Bucureşti să devină independent de reţeaua naţională de testare, adică trebuie să aibă testele şi aparatura şi laboratorul lui, să îşi formeze suficient personal pentru ca testele să poată să fie procesate, pentru ca medicii de familie, medicii din spitalele bucureştene, şoferii STB şi funcţionarii care sunt în contact cu populaţia să poată fi testaţi periodic, fără ca Bucureştiul să apeleze pentru asta la Ministerul Sănătăţii”, a declarat Nicuşor Dan, în cadrul conferinţei susţinute la sediul PNL Bucureşti.
El a menţionat că planul elaborat împreună cu consilierii generali PNL şi USR cuprinde 57 de măsuri, grupate pe nouă domenii.
Nicuşor Dan a subliniat că, dacă Primăria Capitalei ar fi avut baze de date privind marii angajatori din Pipera, ar fi putut elabora împreună cu aceştia un plan de măsuri în vederea decalării programului de lucru.
„Urmează o reîncepere a activităţii, urmează o presiune pe platforma Pipera. Avem o soluţie foarte simplă, tramvaiul 5, care degrevează presiunea pe oamenii care vin cu metroul acolo şi pe care nu am fost în stare să o implementăm – vorbesc de Primăria Capitalei – în schimb am avut în toată această perioadă cheltuieli cu publicitate, pentru ca Primăria să ne spună cât de grozavă este. (…) Tramvaiul 5 are nevoie de investiţii extrem de mici – practic este doar capătul din Băneasa, unde trebuie intervenit, pentru ca pe Barbu Văcărescu să dea o posibilitate de diminuare a transportului pe metrou, pentru zona Pipera. De asemenea, am prevăzut măsuri implementate în multe oraşe din lume, pentru protecţia şoferilor de autobuz: un spaţiu de protecţie în spatele acestora, unde oamenii să nu staţioneze”, a precizat Nicuşor Dan.
Deputatul de Bucureşti a atras atenţia asupra faptului că marile oraşe ale lumii au profitat de diminuarea traficului auto în vederea extinderii pistelor de biciclete (de exemplu, Bogota a trecut de la 550 km la 625 km piste de biciclete) şi a îndemnat PMB să realizeze proiectele pe care şi le-a asumat la acest capitol.
În domeniul economic, Nicuşor Dan a propus măsuri precum: prelungirea automată, până la finele lui 2020, a autorizaţiilor de funcţionare care expiră în cursul acestui an; alocarea de bani pentru marile lucrări de infrastructură rutieră sau de termoficare; o politică predictibilă de achiziţii pentru a stimula piaţa locală; sprijin gratuit în domeniul informatic pentru operatorii economici care vor să îşi transfere activitatea în mediul online; alocarea banilor strânşi din taxa hotelieră (10 milioane de lei) pentru un sistem prin care cetăţenii „să primească bonuri pe care să le poată folosi pentru comenzi online” pentru restaurante şi cafenele.
Nicuşor Dan a mai pledat pentru ca terasele şi cafenelele, în momentul în care va fi permisă funcţionarea acestora, să îşi poată extinde activitatea pe domeniul public, „cu taxe zero”.
El a susţinut centralizarea la nivelul Primăriei Capitalei a serviciilor de asistenţă socială oferite de către Municipalitate şi de către sectoare. În domeniul cultural, Nicuşor Dan a recomandat o competiţie pentru proiecte artistice şi evenimente care se pot defăşura cu număr mic de persoane, finanţată de Municipalitate.
Liderul grupului USR din Consiliul General, Alexandru Gâdiuţă, a propus coordonarea şi verificarea decalării programului de lucru în zonele aglomerate, în special în zona Pipera, dar şi în cadrul instituţiilor administraţiei bucureştene. El a susţinut şi scanarea termică, periodică, în cadrul principalelor instituţii aflate în subordinea Primăriei, atât la sedii, cât şi la punctele de relaţii cu publicul. De asemenea, a pledat pentru protocoale de dezinfecţie în cadrul instituţiilor publice şi al mijloacelor de transport public.
În vederea diminuării poluării din Capitală, Gâdiuţă a adus argumente pentru amenajarea de noi spaţii verzi, întreţinerea corespunzătoare a aliniamentelor stradale şi plantarea de copaci de-a lungul acestora; spălarea completă a străzilor şi trotuarelor; instalarea unei reţele de monitorizare a calităţii aerului; verificarea periodică a şantierelor din Capitală; combaterea depozitării ilegale a deşeurilor ce rezultă din construcţii.