Apare o nouă forță la nivel mondial. Nimeni nu a știut despre ea până în acest moment
Țările producătoare de petrol și gaze din Golf o duc extrem de bine în această perioadă, în timp ce Europa se luptă cu o criză energetică și cu una a prețurilor. Atenția întregii lumi este ațintită asupra acestor state și asta din cauză că de ele depinde energia din Europa. Și nu numai acum, ci și în viitor.
Influența acestor țări este pe o pantă ascendentă nu numai în energie, ceea ce vine la pachet cu o altă problemă. De cele mai multe ori, conducătorii din această regiune a globului sunt considerați a fi autoritari, aceștia dând foarte puțină importanță, dacă nu chiar deloc, valorilor democratice și liberaților occidentale, scrie revista germană Der Spiegel.
Puterea financiară a țărilor din Golf este extrem de mare, acest lucru putând fi observat foarte ușor la investițiile care au fost făcute pentru Campionatul Mondial de Fotbal care este organizat de Qatar. Doar pentru stadioane au fost investiții de peste 6,5 miliarde de lei, iar cinci dintre el au un sistem de metrou fără manipulant, pentru care s-a plătit suma de 36 miliarde de dolari. Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar este cel mai scump din istorie, fiind vorba de sume de 230-300 de miliarde de dolari.
Țările din Golf investesc în orice
Pe lângă faptul că produc petrol și gaze, cele șase țări din această regiune valorează 4.000 miliarde de dolari. Toate au investiții în fel de fel de domenii. Fie că este vorba de companii germane (Volkswagen, Porsche și RWW, fie că este vorba de echipe de fotbal și de Formula 1, aceste țări investesc în aproape orice și oriunde pe glob.
Mai mult decât atât, Arabia Saudită are și un program spațiale și își construiește un centru de cercetare a hidrogenului, considerat drept energie a viitorului.
25% din acțiuni OMV sunt deținute de o companie din Abu Dhabi
Compania OMV domina la un moment dat sectorul energetic central și est-european. 25% dintre acțiunile acestei companii sunt deținute de către compania Mubadala Petroleum and Petrochemicals din Abu Dhabi.
De asemenea, o parte din rafinăria de la Gdansk, din Polonia, a fost cedată de către PKN Orlen către Aramco, compania naţională de petrol a Arabiei Saudite. Pentru această mișcare, Aramco a promis că va acoperi până la 45% din nevoia de petrol a Orlen, în timp ce Polonia, la fel ca multe alte țări din Europa, încearcă să se distanțeze de petrolul rusesc.
Criza din Europa pentru unii un coșmar, pentru alții un vis
În timp ce europenii sunt îngroziți de actuala criză, țările din Golf o văd pe aceasta ca pe o oportunitate. Dacă prețurile la petrol și gaze naturale vor rămâne la fel pe viitor, în doar cinci ani țările din Golf se vor îmbogăți cu 3.500 de miliarde de dolari, mai spune publicația germană.
Având în vedere că Europa nu mai este interesată de petrolul și gazele naturale din Federația Rusă, cele provenite din Arabia Saudită sunt adevărate ”comori” pe care bătrânul continent le dorește indiferent de preț.
Se întrevede o nouă ordine mondială
Asistăm acum la o fază de așezare a noii ordini mondiale. Cele mai mari rezerve din lume sunt deținute de Qatar și Iran, în timp ce Arabia Saudită este întrecută doar de Venezuela la rezervele de petrol.
Pozițiile acestea au fost mereu puternice, dar după invadarea Ucrainei, această putere a crescut, iar Europa acum nu mai are nicio altă opțiune.
Mai mult, statele arabe nu au putere numai în ceea ce privește petrolul și gazele. Hidrogenul verde, considerat drept sursa de energie a viitorului, este produs cu electricitate de la soare și de la vânt, iar deșerturile Peninsulei Arabe prezintă condițiile perfecte pentru construirea parcurilor solare.