Recent s-a aflat cum China a lansat o inițiativă majoră de extindere a cooperării în domeniul securității și al liberului schimb cu țările din Pacificul de Sud, lucru care ar putea să o propulseze spre o nouă forță la nivel mondial.
Ultimele decizii chineze au fost deja criticată de de țări precum Australia și Statele Unite, scrie publicația franceză Le Figaro.
Planul ascuns al Chinei
Proiectul de acord și planul cincinal vor fi discutate în timpul unei vizite a ministrului chinez de externe, Wang Yi, în mai multe țări din regiune, începând de joi. Conform documentelor, China intenționează să ofere celor zece state insulare din regiune asistență în valoare de milioane de dolari, perspectiva unui acord de liber schimb și posibilitatea de a avea acces la vasta piață chineză cu cei 1,4 miliarde de locuitori ai săi.
În schimb, China ar urma să instruiască forțele de poliție și să se implice în securitatea cibernetică locală. De asemenea, ar putea efectua operațiuni sensibile de cartografiere marină și ar avea un acces mai bun la resursele naturale locale. Această „viziune comună de dezvoltare”, așa cum este denumit proiectul, ar putea fi adoptată pe 30 mai, în cadrul unei reuniuni în Fiji între Wang și miniștrii de externe din regiune.
Punct de cotitură major pentru zona Pacificului de Sud
În ultimele luni, Pacificul de Sud a devenit un teatru de rivalitate intensă între China și Statele Unite, principala putere din regiune de câteva decenii. Beijingul încearcă să își sporească prezența militară, politică și economică în această zonă, dar până în prezent a făcut doar progrese limitate și inegale, transmite Le Figaro.
Planul de cooperare, dacă va fi acceptat, ar putea fi un punct de cotitură major, facilitând o serie de operațiuni polițienești și militare. În plus, zborurile între China și insulele din Pacific vor fi sporite, Beijingul va numi un emisar regional, va instrui tineri diplomați din Pacific și va oferi 2.500 de „burse” guvernamentale.
China vrea să își crească influența
Dar, deja, unele capitale au început să tragă un semnal de alarmă cu privire la acest proiect. Proiectul reflectă „China care caută să-și sporească influența în partea lumii în care Australia a fost partenerul de securitate preferat încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a avertizat joi noul prim-ministru australian Anthony Albanese.
El a anunțat o „intensificare” a angajamentului Australiei în Pacific, cu un ajutor de aproximativ 500 de milioane de dolari australieni pentru formarea în domeniul apărării, securitatea maritimă și infrastructura de combatere a efectelor schimbărilor climatice. Joi, ministrul australian de externe, Penny Wong, era în drum spre Fiji pentru a discuta despre aceste planuri. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a sfătuit țările din Pacificul de Sud să se ferească de acordul „neclar” cu China.
„Suntem îngrijorați de faptul că aceste acorduri ar putea fi negociate într-un proces grăbit și netransparent”, a declarat el miercuri, precizând însă că națiunile vor face propriile alegeri. Și premierul neozeelandez Jacinda Ardern a declarat că ea consideră că „Pacificul este familia noastră și, prin urmare, acolo unde există aceste nevoi (de securitate), suntem pregătiți și dispuși să răspundem la apel”.
Într-o scrisoare cu un text ferm adresată colegilor săi din Pacificul de Sud, președintele Statelor Federate ale Microneziei, David Panuelo, a avertizat împotriva unui acord care ar fi „atractiv” în aparență, dar care ar putea oferi Chinei mijloacele „de a obține acces și control asupra regiunii noastre”.
Insulele Solomon și Beijingul au anunțat la sfârșitul lunii aprilie semnarea unui pact de securitate cu contururi vagi, de care Canberra și Washingtonul se tem că ar permite Beijingului să instaleze o prezență militară în arhipelag. Ministrul chinez de externe a aterizat joi în capitala Insulelor Solomon, Honiara, dând astfel startul unui lung turneu regional în opt țări.