Apare o nouă forță la nivel mondial! Putin a bătut palma. Informația care a cutremurat lumea

Sursă: Kremlin.ru

Informația care a cutremurat lumea! Președintele rus Vladimir Putin și ministrul chinez al Apărării Li Shangfu s-au întâlnit duminică la Moscova. S-au luat decizii extrem de importante.

Președintele rus Vladimir Putin și ministrul chinez al apărării Li Shangfu s-au întâlnit duminică la Moscova, unde cei doi au salutat cooperarea militară strânsă dintre țările lor.

Întâlnirea a dat startul vizitei de patru zile a lui Li în Rusia, prima sa călătorie în străinătate de la preluarea funcției luna trecută. Ea are loc în contextul în care țările occidentale au intensificat presiunile asupra Beijingului pentru a-l determina pe Putin să pună capăt războiului său împotriva Ucrainei.

China are relații „foarte strânse” cu Rusia

În timpul întâlnirii de duminică cu Li, Putin a calificat recenta vizită a lui Xi în Rusia drept „foarte productivă” și a spus că relațiile dintre Rusia și China se dezvoltă bine în toate domeniile, inclusiv în departamentele militare, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„Avem legături foarte strânse, care depăşesc alianţele militaro-politice ale epocii Războiului Rece şi sunt foarte stabile. Relaţiile dintre Rusia şi China au intrat deja într-o nouă eră”, a spus Li în cadrul întâlnirii difuzate de televiziunea rusă.

„Aceasta este prima mea vizită în străinătate de la preluarea mandatului de ministru al apărării. Am ales Rusia în mod special, pentru a sublinia natura specială şi importanţa strategică a relaţiilor noastre bilaterale”, a adăugat Li.

Rusia și China vor desfășura exerciții militare comune

La rândul său, președintele rus Vladimir Putin a menționat că cele două țări desfășoare exerciții militare comune și lucrează împreună în domeniul tehnico-militar.

Lucrăm activ prin departamentele militare, schimbăm periodic informaţii utile, cooperăm în domeniul cooperării tehnico-militare şi desfăşurăm exerciţii comune. Acesta este, fără îndoială, un alt domeniu important care întăreşte natura […] relaţiei noastre”, a spus Vladimir Putin.

Li este așteptat să rămână la Moscova până miercuri. În timpul vizitei, el va purta discuții cu oficiali militari ruși și va vizita academiile militare rusești, a declarat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al ministerului.

Li a preluat funcția de ministru al apărării luna trecută, în timpul reuniunii anuale a legislativului chinez. El este, de asemenea, membru în Comisia militară centrală a Partidului Comunist Chinez, care controlează practic armata.

China a pretins neutralitate în ceea ce privește războiul din Ucraina și a făcut apel la pace în acest conflict. Totodată, țara a refuzat să condamne invazia Rusiei sau să facă vreun apel public pentru ca Rusia să își retragă trupele. În schimb, oficialii săi au declarat în mod repetat că trebuie să se țină cont de preocupările „legitime” de securitate ale tuturor țărilor și au acuzat NATO și SUA că alimentează conflictul.