Ministrul rus de Externe tocmai a transmis un mesaj care provoacă noi îngrijorări. Serghei Lavrov a subliniat într-o întâlnire cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, că relațiile dintre China și Rusia devin mai puternice ca niciodată.
Apare o nouă forță la nivel mondial! Tocmai au făcut anunțul. Vor fi de neoprit
Așadar, ministrul rus de Externe a spus că parteneriatul strategic dintre Rusia și China este „unul dintre pilonii mișcării pentru triumful dreptului internațional”.
„Sunt convins că parteneriatul nostru strategic este unul dintre pilonii mișcării pentru triumful dreptului internațional. În primul rând, Carta ONU, care proclama principiul fundamental al egalității suverane a statelor.
Statele Unite încalcă acest principiu zilnic, peste tot, iar acest lucru necesită, desigur, o reacție. Participăm împreună cu China la grupul nou înființat de prieteni în apărarea Cartei ONU.
Cred că aceasta este o idee promițătoare care merită extinsă și suntem încrezători că noi membri se vor alătura activității sale”, a declarat Serghei Lavrov, conform informațiilor transmise de Interfax.
„Ne întâlnim în mod regulat. (…) În mai puțin de o lună, organizăm cea de-a treia întâlnire”
De asemenea, oficialul de la Moscova a subliniat că el și omologul său chinez se întâlnesc mereu când au această oportunitate.
„Într-adevăr, ne întâlnim în mod regulat, folosim orice oportunitate pentru acest lucru. Și în mai puțin de o lună, organizăm cea de-a treia întâlnire. 7 iulie în Bali, 28 iulie în Tașkent, 5 august aici. Și acesta nu este un tribut adus niciunei proceduri.
De fapt, de fiecare dată găsim din ce în ce mai multe lucruri care necesită atenția noastră constantă și luarea deciziilor practice de către statele noastre”, a completat șeful diplomației ruse.
Acesta a spus și că intenționează să discute cu Wang Yi despre situația actuală a relațiilor bilaterale și punerea în aplicare a acordurilor liderilor Federației Ruse și Chinei.
Beijingul este pregătit să consolideze cooperarea strategică cu Federația Rusă
La rândul său, ministrul chinez de externe Wang Yi a spus că Beijingul este pregătit să consolideze cooperarea strategică cu Federația Rusă, în contextul în care Moscova „aderă invariabil la principiul o singură Chină”.
„Rusia aderă invariabil la principiul o singură Chină, opunându-se oricărei încălcări a suveranității țării noastre.
La rândul său, Beijingul este pregătit să consolideze cooperarea strategică cu Federația Rusă, astfel încât împreună să putem apăra și mai eficient sistemul internațional, în care ONU joacă un rol cheie, precum și un ordin bazat pe normele dreptului internațional general acceptat”, a declarat ministrul chinez de Externe.