Apare o nouă forță la nivel mondial! Totul se pregătește chiar acum

afacere

Apare o nouă forță la nivel mondial! Președintele taiwanez Tsai Ing-wen a transmis recent că SUA plănuiesc o „cooperare” între Garda Naţională şi armata taiwaneză. Astfel, tensiunile dintre SUA și China se adâncesc.

Apare o nouă forță la nivel mondial! Americanii plănuiesc o cooperare cu Taiwan

SUA sunt cel mai important susţinător internaţional şi furnizor de arme al Taiwanului, revendicat de chinezi, în contextul în care China şi-a intensificat activităţile militare în apropierea Taiwanului pentru a-şi afirma pretenţiile de suveranitate.

Totodată, armata chineză a anunțat săptămâna trecută că a desfăşurat recent un exerciţiu în jurul Taiwanului ca un „avertisment solemn” împotriva „cooperării” sale cu SUA, potrivit informațiilor transmise de reuters.com

Preşedintele american Joe Biden a înfuriat China

Trebuie menționat că acest lucru a avut loc după ce preşedintele american Joe Biden a înfuriat China, părând să semnaleze o schimbare în politica americană de „ambiguitate strategică” în ceea ce priveşte Taiwanul, afirmând că Statele Unite se vor implica militar în cazul în care China ar ataca insula. Oficialii americani au declarat că nu a existat nicio schimbare de politică.

Întâlnindu-se cu senatorul american Tammy Duckworth, aflat în vizită la biroul său din Taipei, Tsai a remarcat faptul că Duckworth a fost unul dintre principalii sponsori ai Legii privind parteneriatul cu Taiwanul, care a primit sprijin bipartizan în Congresul SUA, deşi nu a devenit încă lege.

„Ca urmare, Departamentul american al Apărării planifică acum în mod proactiv cooperarea între Garda Naţională a SUA şi forţele de apărare din Taiwan”, a declarat Tsai, fără a oferi detalii.

De asemenea, presa din Taiwan a relatat anterior că țara insulară ar putea încheia un parteneriat cu Garda Naţională din Hawaii pentru acest program.

„Aşteptăm cu nerăbdare o cooperare mai strânsă şi mai profundă între Taiwan şi SUA în chestiuni de securitate regională”, a adăugat Tsai.

Duckworth a declarat că a fost în vizită pentru a reitera faptul că ţara sa este alături de Taiwan şi că există un sprijin „extraordinar” pentru insulă din partea legislatorilor americani.

Chiar și așa Taiwanul nu a fost inclus săptămâna trecută în Cadrul economic indo-pacific pentru prosperitate al Statelor Unite, sau IPEF, în ciuda eforturilor sale. Tsai a declarat că Taiwanul va continua să îşi exprime dorinţa de a participa.

„În viitorul apropiat, aşteptăm cu nerăbdare ca Taiwanul şi Statele Unite să colaboreze pentru a face noi paşi în vederea dezvoltării unor planuri concrete care să aprofundeze şi mai mult parteneriatul nostru economic”.