Într-un editorial intitulat „Bad Boy Xi: Va deveni China noua putere mondială?”, jurnalistul Peter Costea scrie în Tribuna Românească despre faptul că transformarea ţării asiatice în putere supra-globală pare să fie ambiția dictatorului Chinei comuniste.
„Teoriile conspiraționiste nu mă pasionează si le trec cu vederea. Caut să gândesc lucrurile la rece, din perspectiva profesiei mele. Sunt obișnuit cu procesarea și evaluarea probelor, a evidenței credibile, și apoi tragerea concluziilor, la rece.
În ultimul timp, însă, citesc, în publicații reputate, comentarii scrise de persoane mai în temă decât mine, care ne atenționează că statul comunist chinez are planuri ambițioase, hegemonice, și că SUA a rămas singura putere din lume care poate contracara puterea și ascensiunea politică, militară, economică și propagandistică a Chinei”, opinează jurnalistul, făcând comparaţia regimului totalitar de la Beijing cu cel de la Bucureşti dinainte de decembrie 1989.
Pandemia, incident deliberat de partea Chinei?
Un astfel de scenariu nu este lipsit de logică, în contextul în care criza cu noul coronavirus i-ar fi permis ţării asiatice să-și extindă puterea și influența globală în detrimentul SUA. Autorul articolului are suspiciuni, însă susţine că este evident că „există o axă anti-americană, formată din China, Coreea de Nord și Iran. Boicoturile globale împotriva dictaturii din Coreea de Nord și Iranului sunt fără efect pentru că Xi folosește aceste state paria pentru a distrage atenția Americii. China nu cooperează cu societatea globală pentru a efectua schimbare de regimuri / regime change / în aceste țări. Toate aceste țări sunt țări totalitare: China și Coreea de Nord sunt state totalitare comuniste, iar Iranul e un stat totalitar islamic.
În spatele acestor provocări imense, însă, se află un singur om, omul Xi Jinping, liderul comunist chinez. E omul care dirijează politica Chinei și confruntările ei cu SUA. Europa e irelevantă pentru Xi. Europa alunecă pe panta irelevanței economice, politice și militare, dar SUA încă rezistă. Unii comentatori afirmă că „războiul” comercial dintre SUA și China l-a determinat pe Xi să facă o mișcare riscantă, de pre-emption/contraatac, să-și ia revanșa, o mișcare datorită căreia suferă peste 7 miliarde de oameni. Fiecare dintre noi e afectat”.
Liderul poporului până la moarte!
Sursa citată aminteşte faptul că „Xi a devenit liderul suprem al Chinei comuniste în 2012. De atunci și-a consolidat puterea, modificând constituția pentru a rămâne la putere, practic vorbind, până la moarte. Asta e definiția dictaturii și a unui dictator. În 2018 Xi a abolit limitele prezidențiale. A demarat acțiuni concrete și agresive pentru a-și elimina opoziția politică, pentru consolidarea puterii personale, și pentru anihilarea influențelor ideologice străine comunismului. A înlocuit conducerea colectivă a Partidului Comunist Chinez cu un sistem de conducere și decizii concentrate într-o singură persoană: Xi.
Xi a transformat loialitatea față de persoana și politica lui în criteriul principal pentru a ajunge în Comitetul Executiv al Partidului Comunist Chinez, așa cum a făcut Ceaușescu în anii 70 și 80. A pus armata și sistemul de securitate internă (securitatea) sub controlul lui direct. A lansat imensul proiect economic de dezvoltare al Asiei Centrale, numit Belt and Road Initiative (BRI) care implică peste 1 trilion de dolari, dar care, spun experții, va deveni cenușă.
Xi impus cea mai strictă cenzura de la Mao încoace, a arestat sute de activiști pro-democrație și pro drepturile omului. Pe musulmani i-a băgat în lagăre de concentrare cu milioanele pentru a-i „reeduca”. I-a folosit, și încă îi folosește, să producă produse pentru export”.
În context, autorul articolului aminteşte că închisorile au devenit locuri în care se prelevează organele întemnițaților pentru le vinde la prețuri exorbitante pe piața mondială a organelor, numită „red markets/piețele roșii”.
Amplă campanie de exterminare a creștinismului
„Coreea de Nord a împrumutat aceste practici de la China și face același lucru. Traficul de produse interzise între China și Coreea de Nord e binecunoscut. Din asta China câștigă politic, iar Coreea de Nord face profituri enorme pe piața internațională ilegală. Astfel, două state mafiote, China și Coreea de Nord, subminează securitatea internațională.
Xi a lansat cea mai cruntă campanie de exterminare a creștinismului în China de la Mao încoace. A arestat sute de pastori, a demolat ori închis mii de biserici. Practic, legăturile între creștinii din China și din afară au fost abolite. De asemenea, Xi a transformat China în primul stat totalitar digital din lume. Prin intermediul tehnologiei, fiecare chinez, fiecare mișcare în spațiul public, fabrici, organizații, presă etc. sunt monitorizate îndeaproape și sunt puse sub autoritatea statului comunist.
Dacă privim la aceste date obiective și tragem concluzia că totalitarismul chinez și regimul lui Xi sunt stabile, ne înșelăm. În partea a doua a acestui comentariu voi discuta crăpăturile eșafodului totalitar chinez. Nici o împărăție nu dăinuie veșnic și e posibil să vedem, cu ochii noștri, implozia Chinei comuniste”, conchide jurnalistul.