Rareş Bogdan declară că, potrivit ultimelor sondaje, PNL ar putea câştiga cu un scor istoric alegerile parlamentare, procentul ajungând undeva la 32%. De asemenea, europarlamentarul consideră că anul acesta apare și o nouă forţă politică – AUR.
„Cred că în această criză trebuie să vedem şi o oportunitate. Preşedintele a spus întodeauna şi a recunoscut că PNL a făcut un efort extraordinar, iar în acest an a trebuit să negocieze cu 7 partide. Poate cel mai onest partid alături de noi a fost PMP. USR nu a dorit intrarea la guvernare, a fost un an dificial. Cel puţin, pe chestiuni serioase ne-au susţinut în parlament.
Lucrurile sunt destul de clare astăzi, privind înainte cu o săptămână sondajele de opinie. Avem o prezență la vot undeva între 36% și 38%, deci sub 40% din păcate, dar pot apărea surprize. Putem realiza un scor istoric de 32% maxim, dacă oamenii realizează cât de importante sunt alegerile.
De asemenea, ne așteptăm ca pe baza mobilizării și a personalităților, în frunte cu Cristian Diaconescu, Traian Băsescu, Eugen Tomac, PMP să intre în Parlament cu un scor de 6-7%, USR să obțină un scor în jurul a 20%, și practic să avem o majoritate stabilă, pe locuri parlamentare, de peste 60%, și practic stânga să nu aibă mai mult de 30-35%, respectiv PSD și Pro România domnului Ponta.
Sigur va apărea o nouă forţă politică, care va încerca să intre la guvernare, vorbim de AUR. Acestea sunt forţele politice care au acces.
Aşa cum arată sondajele, PNL va câştiga alegerile parlamentare, urmate de PSD şi USR. Împreună cu USR şi PMP, putem avea trei curente care să reformeze România, să facă o modernizare.
Noi ne uităm la oameni performanţi, care să primească o parte din responsabilitatea guvernării. Cert e că noi nu dorim nicio colaborare cu PSD”, a declarat Rareş Bogdan la B1tv.
Europarlamentarul liberal a mai spus că România trebuie să se schimbe după alegerile parlamentare din 7 decembrie și țara are capacitatea să facă acest lucru.
„A venit vremea cu adevărat a schimbării. România se va schimba. Dacă nu suntem capabili să o schimbăm cu adevărat de pe 7 decembrie, având trei ani de pace, trei ani fără războaie politice, trei ani cu un Președinte respectat în Europa și care a luptat pentru ca țara să rămână în Europa și să vină acești bani, înseamnă că nu suntem capabili, înseamnă că nu avem capacitatea ca popor să ne conducem singuri. Eu cred că o avem și că ceea ce am fost noi în perioada interbelică trebuie să redevenim prin forța noastră, a fiecărui român, și prin forța noastră de a implementa acest adevărat Plan Marshall în industria României, în capitalul românesc, în infrastructura rutieră, feroviară, fluvială, maritimă și bineînțeles în infrastructura spitalicească, și în infrastructura școlară”, a mai spus Rareș Bogdan la B1tv.
Sursă foto: Inquam Photos / Raul Stef