Piaţa financiară internaţională ar putea deveni, în curând, mult mai animată, odată cu introducerea unei noi monede de tip digital, patronată de gigantul Facebook. Răspunsul Băncii Centrale Europene? Am putea avea în curând şi un euro digital.
Luna ianuarie 2021 ar putea constitui o premieră pe piaţa financiară internaţională: Facebook este în curs de pregătire pentru a lansa criptomoneda Libra cel mai devreme în luna ianuarie, relatează Financial Times, citând trei surse implicate în proiect.
Una dintre aceste surse a precizat că Libra Association, cea care va emite şi va gestiona criptomoneda celor de la Facebook, intenţionează să lanseze o monedă digitală care va fi corelată cu dolarul. Evenimentul de lansare va fi unul de o anvergură mult mai mică faţă de propunerea venită în luna aprilie a acestui an, care a fost făcută în urma reacţiei negative faţă de proiect a autorităţilor de reglementare şi a mediului politic.
Care este planul Libra Association
Criptomoneda Libra, prezentată oficial de către gigantul IT Facebook în 2019, a fost relansată într-o formă restrânsă în urma poziţiei luate de autorităţile de reglementare şi băncile centrale de la nivel mondial. Acestea au atras atenţia că Libra ar putea perturba stabilitatea financiară şi eroda controlul asupra banilor.
Acum, Libra Association, entitate la care Facebook este unul dintre cei 27 de membri, încearcă să obţină aprobarea autorităţii de supraveghere a pieţei financiare din Elveţia (FINMA) pentru a emite o serie de monede stabile (stablecoin), corelate cu monede tradiţionale, precum şi a unei monede compuse, care să fie corelată cu monede stablecoin, scrie news.ro.
Acest nou plan prevede că alte monede corelate cu monede tradiţionale, precum şi una compusă, vor fi introduse ulterior.
FINMA nu a dorit să ofere alte informaţii la acest moment, dincolo de o declaraţie din luna aprilie a acestui an, în care a confirmat că a primit o cerere pentru o licenţă de plăţi din partea Libra.
Monedele de tipul stablecoin au rolul să evite volatilitatea tipică a criptomonedelor, precum bitcoin, acestea fiind, teoretic, mai potrivite pentru plăţi şi transferuri de bani.
Decizia privind o monedă euro digitală, luată în 2021
În acest context, Fabio Panetta, unul din membrii din conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că marile companii din IT, precum Facebook, prezintă un „risc considerabil” în Europa, din cauza eforturilor lor de a lansa monede digitale: „Dacă nu sunt reglementaţi, giganţii tech pot prezenta un risc considerabil din punct de vedere economic şi social, iar ei ar putea restrânge, în loc să crească, alegerea oferită consumatorilor.”
De asemenea, sistemele de plată europene „ar putea deveni dependente de tehnologii inventate şi gestioate în altă parte”, ceea ce le face vulnerabile la atacuri cibernetice, mai avertizează bancherul italian, scrie incont.ro.
Pentru a acoperi explozia plăţilor dematerializate, Banca Centrală Europeană mizează pe un „euro digital”, care să fie o formă electronică a monedei BCE şi care să existe în paralel cu numerarul. O consultare, menită să afle aşteptările marelui public, ale sectorului financiar şi instituţiilor, urmează să dureze trei luni, iar teste urmează să fie efectuate timp de şase luni. BCE va decide, apoi, „către jumătatea lui 2021”, lansarea sau nu a unui euro digital.