Apare o nouă monedă în România. BNR a anunțat că va fi pusă în circulație luni (FOTO)

Sediul BNR

SURSA FOTO: BNR

Începând cu data de 24 iulie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu o temă aparte. Detalii pe marginea acestui subiect au fost oferite într-un comunicat publicat vineri de BNR.

Banca Naţională a României (BNR) va lansa, luni, pe 24 iulie, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana, informează instituția.

Aversul monedei prezintă castelul Săvârşin, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” şi anul de emisiune „2023”.

Reversul monedei prezintă portretul şi monograma Reginei Ana şi inscripţiile „REGINA ANA” şi „100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Tirajul este de 5.000 piese

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Reginei Ana au putere circulatorie pe teritoriul României, precizează BNR.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Cum l-a cunoscut pe regele Mihai al României

Principesa Ana de Bourbon-Parma (cunoscută și sub apelativul: Regina Ana) s-a născut pe 18 septembrie 1923, la Paris. Ea a fost soția regelui Mihai I al României și fiica prințului René de Bourbon-Parma și a prințesei Margaret a Danemarcei. A fost strănepoata regilor Christian al IX-lea al Danemarcei (pe linie maternă) și Miguel I al Portugaliei (pe linie paternă) și nepoata de soră a împărătesei Zita a Austriei (de Bourbon-Parma).

Principesa Ana a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. L-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea Regelui în România. Guvernul pro-bolșevic Groza nu și-a dat acordul pentru căsătorie. Mai mult, l-a forțat pe Regele Mihai să abdice la 30 decembrie 1947.  Cuplul s-a căsătorit în cursul anului următor, în ciuda opreliștilor de natură religioasă. În cercurile monarhiste și în cadrul familiei regale a României, Ana de Bourbon-Parma a fost cunoscută sub titlul Regina Ana (cu calificativul: Majestatea Sa).

Sursa: BNR
Sursa: BNR