Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor, Marcel Vela a anunțat printr-o postare pe pagina sa de Facebook că „după următoarea ședință de Guvern și publicarea OUG în Monitorul Oficial”, în România va fi înființată o nouă poliție, Poliția Animalelor.
„Unul dintre testele pe care îl dă fiecare societate vizează, fără doar și poate, și comportamentul față de necuvântătoare.
La acest test, noi ca națiune, am picat în ultimii ani de prea multe ori, în tot ceea ce privește eforturile pe care ar fi trebuit să le facem pentru ocrotirea animalelor.
Am primit unele comentarii în care am fost întrebat dacă am rezolvat alte probleme importante și dacă nu cumva aceasta ar trebui să fie ultima pe listă.
Dragi prieteni,
Eu consider că o societate sănătoasă și trainică nu poate exista fără RESPECT! Acest respect se distribuie egal către toate zonele societății, dar și către mediul înconjurător. Respect față de oameni, față de animale, față de natură etc. Nu putem privi tânjind peste granițe, dar fără să fim dispuși la eforturi.
#Împreună, umăr lângă umăr, trebuie să luptăm pentru acea Lume cu care să ne mândrim și în care să trăim”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a precizat că MAI a supus dezbaterii Ordonanța de Urgență privind înființarea noii Poliții. De asemenea, acesta a precizat că are toate avizele, iar premierul Orban a semnat documentele pentru avizul CSAT, având în vedere schimbarea structurii MAI.
„Joi, acum trei zile, în ședința Guvernului, MAI a supus dezbaterii, în primă lectură, OUG privind înființarea Poliției Animalelor.
OUG are toate avizele de la ministerele de resort, inclusiv pe cel de la Consiliul Economic și Social, iar domnul Prim Ministru a semnat documentele și pentru avizul CSAT, fiind vorba despre schimbarea structurii Ministerului Afacerilor Interne.
Așadar, după următoarea ședință de Guvern și publicarea OUG în Monitorul Oficial, România va avea o altă abordare pentru rezolvarea situațiilor grave, prin înființarea Poliției Animalelor.
Astăzi, de Ziua Internațională a Animalelor, haideți să ne gândim cum ar fi lumea noastră fără aceste suflete curate și singure.
Trebuie ca #împreună să ne unim în acest efort de a construi Poliția Animalelor într-o structură parteneră cu dumneavoastră, având toți același scop: Protecție și iubire pentru animale!
Acum, în această zi aniversară, transmit un gând frumos pentru toate scânteile de iubire și bunătate din ochii fiecărui animal, iar tuturor iubitorilor de animale, mulțumiri și respect pentru ajutorul și implicarea lor! Singur nu aș fi reușit!”, a mai scris ministrul în postarea sa.
Sursă foto: INQUAM/Virgil Simonescu