Ilie Bolojan propune schimbarea legii insolvenței

Ilie Bolojan a afirmat că există restanțe semnificative la TVA și un val de insolvențe în cascadă, subliniind că, în opinia sa, este necesară modificarea legii insolvenței. El a precizat că, deși insolvența reprezintă un accident în economia capitalistă, în România a ajuns să fie o practică frecventă, devenind aproape o cutumă.

“Avem restanțe mari la TVA, avem insolvențe în cascadă, și eu cred că se impune modificarea legii insolvenței, care e un accident în economia capitalistă, dar la noi a devenit un fel de cascadă, e o cutumă.

Adică se intră în insolvență, se generează pierderi, după care se înființează o nouă firmă și statul rămâne cu sumele neîncasate, și competiția este distorsionată. Deci acest pachet trebuie făcut”, a declarat acesta într-un interviu pentru ProTV.

Șeful Senatului a subliniat că “nu trebuie să ne creștem veniturile prin creșteri de taxe, ci trebuie să le creștem prin încasarea celor pe care le-am stabilit deja și nu le încasăm”.

Ilie Bolojan
Ilie Bolojan (SURSA FOTO: Senatul României)

Multe companii recurg la insolvență pentru a evita plata datoriilor

O practică tot mai răspândită în prezent este cea a companiilor care recurg la insolvență pentru a evita plata datoriilor, doar pentru a-și relua activitatea ulterior sub un alt nume și o nouă entitate juridică. Astfel, Ilie Bolojan propune interzicerea acestei metode, considerând-o o formă de abuz care afectează sănătatea mediului economic.

“Nu mai trebuie permis celor care intră o dată în insolvență – sau a doua oară- , să-și mai reînființeze companii, prin afini sau direct, pentru că înseamnă că se perpetuează aceste chestiuni”, a spus el.

Liderul PNL a declarat că, totodată, prelungirea perioadei de insolvență și dificultatea executărilor le permit unor firme să își continue activitatea pentru o perioadă mult mai îndelungată decât ar fi normal.

“De asemenea, a sta foarte mult în insolvență, iar executările să fie foarte greoaie, le permite să își lungească foarte mult activitatea. Deci e nevoie de o simplificare, de introducerea unor măsuri penalizatoare și de o derulare a procedurii de insolvență cât mai rapidă, în așa fel încât să nu devină un sport pe tema asta. Eu sper să facem această chestiune, pentru că asta ar însemna să ne mărim capacitatea de a încasa impozitele și să nu mai intrăm pe niște ferestre de evaziune”, a explicat acesta.

Statul român pierde anual miliarde de lei din cauza companiilor care utilizează insolvența nu ca un mijloc de redresare financiară, ci ca o strategie pentru a evita plata datoriilor.

Multe dintre aceste firme exploatează această „portiță legală” pentru a se sustrage de la plata taxelor și a obligațiilor față de furnizori, reușind astfel să scape de datorii în mod legal.

În urma acestor practici, statul și furnizorii rămân fără sumele datorate, în timp ce compania care a declarat insolvența își reia activitatea sub un alt nume, fără nicio povară financiară.

Bugetul pe 2025 nu este perfect, și nici nu putea fi

Referitor la bugetul de stat pentru anul în curs, președintele Senatului a declarat că acesta nu este perfect și nici nu ar fi putut fi, având în vedere constrângerile fiscale pe care Guvernul este obligat să le ia în considerare.

“Dacă suntem o țară instabilă, vă dați seama că nimeni n-are garanția că aceste măsuri care sunt în buget vor fi luate, și automat costurile de finanțare vor crește mai mari. Și așa sunt mai mari. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu e un buget perfect. Nu putea să fie perfect.

Era bine să avem un deficit de 3% să discutăm deschis asta. Era bine să avem o creștere economică mult mai mare, dar datele sunt cele care sunt. Avem nevoie de un buget funcțional. (…) El e un fel de plan de parcurs, trebuie să urmărim ca acest plan să fie respectat”, a spus Bolojan.