Au loc schimbări importante pe litoralul Românesc. Ministrul Economiei a anunțat că va apărea o nouă stațiune la malul Mării Negre. Ştefan-Radu Oprea a precizat că actele privind noua investiție au fost deja semnate. El a precizat că se vor băga 10 milioane de euro în acest nou proiect.
Astfel, românii dornici să petreacă câteva zile la mare sau chiar întreg concediul au parte de informații noi. Ei vor putea acum să aleagă între toate stațiunile existente plus încă una noua. Acesta va fi foarte aproape de Năvodari.
10 milioane de euro pentru noua stațiune de pe litoral
Ministrul Economiei Ștefan-Radu Oprea a semnat, la începutul acestei săptămâni, avizul de înființare a Organizației de Management al Destinației (OMD) „Stațiunea Mamaia Nord”. Actul a fost transmis mai departe primarului orașului Năvodari, Florin Chelaru.
Decizia luată de ministru presupune că Stațiunea Mamaia Nord va fi obiectiv separat de investiții. Valoarea proiectului este de 10 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea OMD-urilor dar și pentru digitalizarea destinațiilor turistice și elaborarea strategiilor de dezvoltare și marketing turistic.
„Îmi doresc să promovăm turismul românesc și cred că putem reuși doar printr-o conlucrare bună între instituțiile statului, inclusiv cele de control, și reprezentanții mediului de afaceri și desigur, noi, echipa de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Guvernul României și-a asumat atragerea tuturor fondurilor prin PNRR alocate organizațiilor de management al destinației”, a spus ministrul Ştefan-Radu Oprea.
Cum se va numi noul loc turistic de pe malul Mării Negre
Acesta a explicat că vorbim despre 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro pentru dezvoltarea OMD-urilor (pe proiecte de infrastructură menite să sporească accesibilitatea, mentenabilitatea și dezvoltarea destinațiilor) și încă 2 milioane de euro pentru digitalizarea destinațiilor turistice și elaborarea strategiilor de dezvoltare și marketing turistic.
La rândul său, primarul oraşului Năvodari a subliniat că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari.
„Am demarat înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord încă din anul 2021, însă modificările legislative ulterioare ne-au pus în situaţia de a relua anumite etape procedurale. Dar, cel mai important, astăzi am primit oficial, din partea domnului ministru Ştefan Radu Oprea, avizul Ministerului Economiei şi Turismului pentru înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord, ceea ce înseamnă că staţiunea noastră de suflet are de acum toate pârghiile pentru a se dezvolta şi a creşte”, a spus edilul de la Năvodari.
Promisiunile făcute de primarul de la Năvodari
El a precizat că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă accesul la fonduri europene pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa. În acest sens, primarul a arătat că vor fi mulţi bani europeni care vor ajunge în dezvoltarea staţiunii, de la infrastructură, modernizarea spaţiilor publice, promovare şi până la organizarea de evenimente.
„Este evident că va fi mult de muncă, că avem nevoie de oameni cu viziune, dar sunt convins că echipa OMD Staţiunea Mamaia Nord se va ridica la nivelul aşteptărilor pentru că toţi avem acelaşi deziderat: o staţiune înfloritoare, cu turişti din ce în ce mai mulţi şi mai mulţumiţi de condiţiile şi serviciile oferite. Succes OMD Staţiunea Mamaia Nord!”, a punctat primarul Florin Chelaru.