A devenit arhicunoscut faptul că puterea de la Beijing planifică minuțios toate mișcările geopolitice și geoeconomice cruciale până la 2030 și mai departe. Jurnalistul Pepe Escobar conturează, pe baza unor discuții private cu experți și lideri politici, tabloul care se prefigurează.

Este clar că regimul din China urmează calea cererii interne și a schimbarea politicii monetare către crearea de credite pentru consolidarea unor industrii interne de clasă mondială. În paralel, la Moscova există o dezbatere serioasă cu privire la faptul că Rusia ar trebui să meargă pe aceeași cale. După cum afirmă un analist, „Rusia nu ar trebui să importe altceva decât tehnologiile de care are nevoie până nu le poate crea singură și poate exporta doar petrolul și gazul cu care trebuie să plătească pentru importurile care ar trebui sever restricționate sever. China are încă nevoie de resurse naturale, ceea ce face ca Rusia și China să fie aliați unici”.

Acest lucru se întâmplă să reflecte exact strategia Partidului Comunist Chinez, așa cum a fost conturată de președintele Xi în ședința Comitetului Central din 31 iulie.

Iar a compara viteza economică a Chinei cu a SUA este ca și cum ai compara un Maserati Gran Turismo Sport (cu un motor V8 Ferrari) cu un Toyota Camry.

China deține un rezervor mai mare de tinere generații foarte bine educate, are o migrație accelerată rural-urbană, a reușit eradicarea crescută a sărăciei, o disciplină socială mai Confucianistă. Procesul Chinei de creștere economică va fi mai mult decât suficient pentru a menține impulsul necesar dezvoltării durabile.

Factorul hipersonic

Între timp, pe frontul geopolitic, consensul de la Moscova – de la Kremlin până la Ministerul de Externe – este că administrația Trump nu este „capabilă de un acord”, un eufemism diplomatic care se referă de fapt la „o grămadă mincinoși”. Președintele Putin nu s-a sfiit să afrime că negocierile cu echipa lui Trump sunt ca și cum ai juca șah cu un porumbel: pasărea dementă umblă peste tot pe tabla de șah, se izbește de piesele de șah, declară victoria, apoi fuge.

În schimb, lobby-ul serios la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus este investit în consolidarea alianței eurasiatice definitive care să unească Germania, Rusia și China.

Dar asta s-ar aplica în Germania doar după epoca Merkel. Potrivit unui analist american, „singurul lucru care nu lasă Germania să facă o astfel de alianță este temerea că va pierde exporturile de mașini în SUA”.

Arma-cheie de azi, și chinezii o știu foarte bine, sunt submarinele nucleare. Rușii observă cum China își construiește flota de submarine, care transportă rachete hipersonice, mai rapid decât SUA.

Așa că într-un conflict al mărilor. devenind imposibil de navigat într-un război, SUA, Rusia și China blocând întreg traficul comercial, acesta este principalul motiv strategic care împinge China să obțină cea mai mare parte a resurselor sale naturale din Rusia.

Factorul Ormuz

Un secret bine păzit la Moscova este că, imediat după sancțiunile germane impuse în raport cu Ucraina, un important operator energetic global a abordat Rusia cu o ofertă de a devia către China nu mai puțin de 7 milioane de barili de petrol pe zi, plus gaz natural. Propunere este încă pe masa lui Shmal Gannadiy, un consilier de top al președintelui Putin.

În cazul în care Rusia va ține cont de popunere, ar asigura pentru China toate resursele naturale de care au nevoie din Rusia. Unele planuri s-au schimbat după ce Administraţia Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni firmele implicate în proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Pentru industriașii germani a devenit tot mai clar că, dacă Germania și-ar pierde vreodată sursa rusă de petrol și gaze naturale, cuplată cu decizia închiderii Strâmtorii Ormuz de către Iran în cazul unui atac american, economia germană ar fi la un pas să se prăbușească.

Ceea ce contează este că, fie și indirect, parteneriatul strategic Rusia-China a făcut foarte clar că Teheranul va fi protejat ca un avantaj strategic și ca un nod vital al integrării Eurasiei.

Bismarck se întoarce

Un alt posibl acord secret discutat deja la cele mai înalte niveluri ale serviciilor secrete e posibilitatea încheierii unui Tratat de reasigurare între Germania și Rusia. După modelul înțelegerii secerete dintre Bismarck și de Nikolai Ghirs, la sfârșitul secolului XIX.

Consecința inevitabilă ar fi o alianță de facto Berlin-Moscova-Beijing, cuprinzând Inițiativa Belt and Road (BRI), alături de crearea unui noi monede (digitale?) euroasiatice pentru întreaga alianță eurasiatică, incluzând și actori importanți precum Franța și Italia.

Axa Beijing-Moscova e deja în funcțiune. La cea dintre Berlin-Beijing încă se mai sudează. Rămâne de conectat axa Berlin-Moscova. O astfel de alianță ar reprezenta coșmarul final pentru elitele anglo-americane. Și trecerea definitivă a lanternei geopolitice din zona imperiilor maritime în inima eurasiatică.