O nouă televiziune se pregăteşte să debuteze în România, chiar săptămâna viitoare fiind anunţată prima emisie. Formatul acestei televiziuni va fi unul mai neobişnuit, iar patronul – o surpriză totală.
Sătul probabil să tot meargă pe la televiziuni pentru a-şi transmite mesajul, Alexandru Cumpănaşu a luat o decizie radicală: îşi va înfiinţa propria televiziune, România Online!
Nu este chiar o televiziune în adevăratul sens al cuvântului, pentru că va fi una care va emite pe Facebook. Prima emisiune va fi marţi, 4 februarie, începând cu ora 21:00, a anunţat Cumpănaşu.
Fostul candidat la preşedinţia României se laudă cu aparatura pe care o va deţine televiziunea sa, o premieră pentru ţara noastră, spune el.
„Vom avea două camere 4K. Nici RTV, nici mama RTV-ului, nici nu mai știu pe cine să mai nominalizez, nu au 4K. Ca și calitate. Avem noi.
Vom avea două camere performante, exact ca o televiziune, vom avea studio de televiziune, vom avea invitați și vom emite aici pe Facebook”, a explicat Cumpănaşu, potrivit paginademedia.ro.
“Totul va fi mai de calitate la această televiziune”
Alexandru Cumpănaşu spune că totul va fi exact ca la o televiziune profesionistă, nu va mai fi el apărând pe Facebook în faţa unui telefon. În plus, România Online va deveni “cel mai puternic mijloc de informare al românilor”, mai spune acesta.
“Nu voi fi doar eu, vor fi mulți invitați. Și iete că nu mă obligă nimeni să fiu obiectiv așa, ca să-l chem pe alde Abraham. O să invit doar pe cine vreau eu și cu dumneavoastră.
Această televiziune, România Online, cred eu că va deveni cel mai puternic mijloc de informare al românilor, din mediul online cel puțin, în perioada următoare.
Nu mă veți vedea doar pe mine stând în fața unui telefon. Va fi ca o emisie a unei televiziuni pe care o urmăriți. Calitatea va fi mai mare. Totul va fi mai de calitate la această televiziune, România Online”, a mai declarat Cumpănaşu.