Se pune taxă pe cardul bancar. Dai 100 de lei, chiar dacă nu retragi bani de pe card. Unde se aplică

carduri de credit

SURSA FOTO: Dreamstime

Turcia va impune taxa pe cardurile de credit! Cât de mare va fi noua taxă și cine va fi obligat să o achite, aflați în rândurile următoare.

Turcia va impune taxa pe cardurile de credit. Banii, folosiţi pentru apărarea ţării

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) din Turcia, care este condus de președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, a pregătit un proiect de lege pentru a introduce o nouă taxă de 750 de lire (aproximativ 20 de euro sau 100 de lei) pe cardurile de credit care au o limită de 100.000 de lire (aproape 2.700 de euro).

Noua taxă va fi aplicată indiferent de sumele pe care le retragi efectiv de pe cardul de credit. Motivul invocat pentru această măsură fiscală este necesitatea de a întări apărarea țării împotriva unei posibile amenințări din partea Israelului.

Ministrul de Finanțe din Turcia, Mehmet Simsek, a explicat motivele pentru noua taxă, spunând că scopul este foarte clar: Turcia trebuie să își întărească apărarea. Potrivit spuselor sale, în regiune sunt conflicte, iar Turcia se află într-un mediu periculos.

Banii adunați din noua taxă vor fi folosiți exclusiv pentru industriile de apărare, adică nu este vorba despre o măsură fiscală pentru a reduce deficitul bugetar.

Mehmet Simsek (SURSA FOTO: en.hmb.gov.tr)

Proiectul de lege ar putea suferi modificări

Consumatorii nu au primit bine ideea unei noi taxe. Multe persoane s-au dus la bănci pentru a cere reducerea limitelor de credit. Mehmet Simsek a recunoscut că proiectul de lege ar putea suferi modificări în Parlamentul din Ankara.

Industria de apărare din Turcia reprezintă 80% din veniturile din exporturile Turciei și a adus, anul trecut, 10,2 miliarde de dolari americani în țară. Acest sector s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 20 de ani. La începutul anilor 2000, Turcia importa 80% din produsele de care avea nevoie. Acum, 80% sunt produse în țară, cu ajutorul a 3.500 de firme.

Industria de apărare, care este direct subordonată președinției Turciei, plănuiește să construiască un sistem de apărare antirachetă asemănător cu Domul de Fier din Israel. Există peste o mie de astfel de proiecte, toate folosind tehnologie de vârf, care vor îmbunătăți capacitățile de export în viitor. Totuși, pentru asta sunt necesare resurse suplimentare.

În bugetul de stat au fost alocate 90 de miliarde de lire (aproximativ 2,4 miliarde de euro) pentru industria de apărare în anul 2023 și 165 de miliarde de lire (4,4 miliarde de euro) pentru anul 2024.

Apărarea Turciei ar fi devenit un instrument politic pentru AKP

Deși unii nu văd pericolul care se apropie de Turcia, Recep Tayyip Erdogan și echipa sa recunosc riscurile și iau măsuri de precauție. Opoziția, însă, consideră că afirmațiile sale sunt doar o încercare de a distrage atenția de la criza economică cu care se confruntă Turcia.

Deniz Yucel, purtător de cuvânt al Partidului Republican al Poporului (CHP), care este cel mai mare partid de opoziție, a spus că apărarea țării a devenit un instrument politic pentru AKP. El a acuzat AKP că folosește teama de o amenințare externă, cum ar fi posibilele atacuri din partea Israelului, pentru a masca criza economică pe care ei au provocat-o.

Deniz Yucel (SURSA FOTO: CHP)

Oamenii de rând se confruntă cu dificultăți economice, aproape ca și cum ar trăi într-o economie de război. Inflația în Turcia a fost foarte mare, dar luna trecută a scăzut sub 50% anual, după ce atinsese un maxim de 85% în octombrie 2022.