California va impune taxa pe kilometraj

În ziua de azi, la nivel global, șoferii care optează pentru mașini electrice se bucură de multiple beneficii față de cei care conduc vehicule clasice, pe bază de motorină sau benzină. Autoritățile naționale, însă, încep treptat să regleze această inegalitate. O inițiativă importantă pare să vină din California.

La sfârșitul lunii mai, Departamentul de Transport din California a lansat un proiect pilot care propune trecerea de la impozitul pe combustibil la unul pe kilometraj. Această decizie vine pe fondul constatării că mașinile electrice nu contribuie la finanțarea necesară pentru reparația drumurilor. Este binecunoscut faptul că acest stat american se află în fruntea adoptării vehiculelor electrice. În prezent, mașinile cu baterie produc o gaură în bugetul statului american. California se bazează pe veniturile din taxa pe combustibil pentru a asigura finanțarea întreținerii drumurilor.

În acest sens, autoritățile naționale din California își propun să înlocuiască taxa pe carburant cu o nouă taxă bazată pe kilometraj pentru a compensa deficitul. Încercarea acestui sistem va fi efectuată prin intermediul unui program pilot în luna august.

Lauren Prehoda, purtătorul de cuvânt al Caltrans (Departamentul de Transport din California), a dezvăluit că întreținerea rețelei rutiere din California ajunge să coste aproximativ 8,5 miliarde de dolari în fiecare an.

„Mare parte din această sumă provine din taxele pe care statul le încasează de fiecare dată când cineva își umple rezervorul mașinii. Cu alte cuvinte, California pierde bani atunci când cineva înlocuiește o mașină pe benzină cu una electrică. Hibrizii erodează bugetul”, a spus ea.

Lauren Prehoda
Lauren Prehoda (SURSA FOTO: LinkedIn)

Ce urmărește mai exact Caltrans?

Caltrans propune o soluție denumită „California Road Charge”. Cu ajutorul ei, se va înregistra numărul de kilometri parcurși anual. Șoferii vor fi taxați în funcție de acest criteriu. Cuantumul taxei nu a fost încă stabilit. Taxa se află în stadiul de proiect și nu a fost încă promulgată ca lege.

Sistemul de taxare al americanilor se va baza integral pe distanța parcursă. Cetățenii americani vor avea mai multe opțiuni pentru a raporta distanța parcursă. Pot opta să instaleze în vehiculul lor un dispozitiv care va înregistra automat kilometrii sau pot trimite pur și simplu o fotografie înainte și după utilizarea contorului de parcurs.

Participanții la proiectul pilot vor beneficia de vouchere în valoare de până la 400 de dolari din partea Caltrans. Datele colectate în timpul acestui program vor ajuta administrația să determine dacă taxa pe kilometraj ar trebui să înlocuiască taxa statală pe combustibil.