Executivul a aprobat, vineri, prin hotărâre, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internaţional „Braşov-Ghimbav„.

Noul aeroport, un impact pozitiv

Potrivit unui comunicat al Guvernului, va exista un program permanent atât pentru punctul de trecere a frontierei, cât şi pentru biroul vamal.

„Deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră va constitui o măsură favorabilă pentru dezvoltarea economiei, pentru promovarea turismului şi pentru înlesnirea mobilităţii bunurilor şi persoanelor.

De asemenea, prin existenţa sa, noul aeroport are un impact pozitiv şi în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, având în vedere locarea şi relocarea activităţilor din zona de interes a Poligonului militar Cincu-Braşov, facilitând instruirea în comun cu alte state membre NATO, dar şi cu sprijinul activităţilor circumscrise misiunilor Forţelor Aeriene, prin extinderea activităţilor de zbor, prin posibila relocare a antrenamentelor de zbor pentru studenţii Academiei Forţelor Aeriene ‘Henri Coandă’ din Braşov pe noul aeroport”, se arată în comunicat.

Ministrul Dezvoltării, despre aeroportul Braşov-Ghimbav

Amintim că, în luna iulie, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, a efectuat o vizită la terminalul instituţiei aeroportuare, investiţia fiind realizată în cea mai mare parte de Consiliul Judeţean Braşov. Oficialul a spus atunci că aeroportul Braşov-Ghimbav este un bun exemplu de iniţiativă locală.

„Clădirea şi tot ansamblul aeroportului din Braşov este un bun exemplu de iniţiativă locală, sigur, şi cu implicarea altor foruri – autorităţi locale, guvern, colegii din Covasna care au fost alături, de la nivelul Parlamentului. Însă este foarte important că această investiţie a pornit de jos, de la nimic.

Cred că este foarte clar pentru toată lumea că există o perspectivă în timp care poate fi cuantificată când acest aeroport îşi va deschide porţile şi care va fi un punct care va atrage turişti în plus pentru zona Braşovului, şi nu numai, ci şi pentru Covasna, Harghita, Mureş, poate chiar şi pentru Sibiu şi pentru Prahova.

Cred că acest model este important şi din punctul de vedere al mesajului pe care trebuie să-l transmitem, şi anume că, deşi implicarea instituţiilor autorităţilor centrale, de la nivelul guvernului, au fost importante, de la nivel local se poate face o asemenea investiţie, însă trebuie să fii foarte, foarte perseverent şi să ştii ce doreşti şi unde vrei să ajungi”, a declarat Cseke Attila.