De asemenea, producătorul Antibiotice Iaşi, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, urmează să producă în perioada următoare şi trei tipuri de dezinfectanţi, aflaţi în curs de autorizare: un gel dezinfectant pentru mâini şi două tipuri de dezinfectant de suprafeţe.
„Pentru a răspunde solicitărilor sistemului medical, Antibiotice a contactat toţi furnizorii de hidroxichlorochină, la nivel mondial, prin reţeaua proprie de parteneri de afaceri, în vederea fabricaţiei produsului finit pe capacităţile proprii. Hidroxichlorochina (un medicament antiviral utilizat în tratamentul malariei, bolilor autoimune, lupus eritematos, poliartrită reumatoidă, artrită juvenilă) s-a dovedit, în urma mai multor studii clinice, ca fiind un medicament eficient pentru bolnavii în stare gravă, infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. După derularea unor negocieri solicitante, cu sprijinul autorităţilor competente, Antibiotice a reuşit contractarea substanţei active Hidroxiclorochină, care va ajunge în companie într-un timp record, la sfârşitul lunii aprilie. După parcurgerea etapei de formulare, va demara procesul de producţie a acestui medicament aşteptat pe piaţă, într-o primă tranşă, în luna mai”, este menționat în raportul trimestrial transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.
Nevoi crescute de materiale de protecţie
„În contextul nevoilor crescute de materiale de protecţie, compania Antibiotice a demarat cercetarea şi testarea unor dezinfectanţi ce pot fi reproduşi pe fluxurile proprii. Aceste produse vor fi utilizate atât în scopul protejării angajaţilor proprii cât şi pentru susţinerea nevoilor actuale ale sistemului de sănătate românesc. Echipele din cercetare, producţie şi calitate au lucrat la două tipuri de produse: geluri dezinfectante pentru mâini şi soluţii dezinfectante pentru suprafeţe. În urma efectuării testelor, au fost selectate o formulă de gel dezinfectant pentru mâini şi două formule pentru dezinfectant de suprafeţe. În momentul de faţă, Antibiotice aşteaptă răspunsul autorităţilor competente la aplicaţiile depuse pentru autorizarea gelului şi soluţiilor dezinfectante, la Ministerul Economiei şi la Institutul Cantacuzino”, transmite compania.
Viața oamenilor nu va mai fi la fel
„Compania dispune de resursele necesare, precum APP-uri (autorizaţii de punere pe piaţă), materii prime, know-how-ul de fabricaţie şi capacitatea de producţie, pentru a fi capabilă să producă si să livreze pe piaţă o întreagă gamă de medicamente, inclusiv cele pentru tratamentul simptomatic COVID19. Atât Paracetamolul cât şi Metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală) au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu Covid-19.
Viaţa oamenilor, implicit cea a afacerilor, nu va mai fi cu siguranţă la fel şi vor fi multe de învăţat de către guverne, autorităţi medicale, producători, jucători din domeniul farmaceutic şi consumatori, deopotrivă, pentru că niciodată lumea nu a traversat, în epoca modernă, o criză de sănătate publică de o asemenea amplitudine. În contextul acestei pandemii, Antibiotice a demonstrat că este solidară cu sistemul de sănătate din România, continuând activitatea de producţie şi livrare de medicamente generice, utilizate în tratarea simptomelor de coronavirus, cât şi în numeroase terapii şi având capaciatatea de a produce pe fluxurile proprii şi alte medicamente,care în astfel de momente precum această epidemie cu coronavirus, să fie la îndemâna profesioniştilor din domeniul medical pentru tratarea pacienţilor vulnerabili”, este scris în raport.
Activitatea s-a derulat în conformitate cu aşteptările stakeholderilor
„Astfel, în primele trei luni ale anului 2020 se constată că activitatea Antibiotice s-a derulat în conformitate cu aşteptările stakeholderilor. În vederea creşterii gradului de încredere şi îndeplinirii aşteptărilor acestora, cât şi maximizării capitalizării bursiere, compania a adoptat strategii ce vizează consolidarea afacerii pe termen lung, punând accent pe dezvoltarea parteneriatelor în teritoriile internaţionale unde are reprezentanţe proprii cât şi în principalele pieţe externe, dezvoltarea activităţilor ştiinţifice şi de cercetare, precum şi extinderea portofoliului prin asimilarea de produse noi. Antibiotice este o afacere românească, cu o tradiţie de 65 de ani”, se menţionează în raport.
Antibiotice Iaşi a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 4,08 milioane lei, mai mare cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile din vânzări au urcat cu 13%, la 73,63 milioane lei.