Apare un nou partid pe scena politică! După ce inițial Tribunalul București a refuzat să accepte înregistrarea noii formațiuni politice, Curtea de Apel București a dat o soluție definitivă în favoarea inițiativei.
Apare un nou partid pe scena politică! Curtea de Apel București a pronunțat soluția definitivă în favoarea înființării Partidului Volt România.
Este vorba despre un partid european, care are reprezentare în mai multe țări ale Uniunii Europene.
Apare un nou partid pe scena politică! Are un caracter transnațional
Trebuie precizat că în luna iulie 2020, Tribunalul București a refuzat să accepte înregistrarea Partidului Volt România în registrul partidelor politice.
Motivația s-a legat de faptul că în statutul partidului se arăta că liderii formațiunii participă de drept ca reprezentanți ai Partidului Volt România în cadrul Consiliului Regional al Mișcării Volt Europa, care ar fi organul de conducere al formațiunii.
Instanța a considerat că acest lucru poate fi asimilat unei organizații din străinătate, lipsind însă elementele care să ateste transparența unei astfel de participări a organelor de conducere a formațiunii politice care se dorește a fi înființată la un for politic de conducere european.
În opinia Tribunalului București, ”atâta timp cât din programul politic și din statutul Partidului Volt România, rezultă că formațiunea este parte dintr-o mișcare de tip progresist, paneuropean sau cu caracter transnațional, nu se poate prezuma respectarea suveranității naționale, a independenței și a unității Statului Român, a integrității teritoriale, a ordinii de drept și a principiilor democrației constituționale din România”, scrie justnews.ro.
Inițiativa a venit după Brexit
”Aceste aspecte împiedică acordarea personalității juridice Partidului Volt România”, au considerat judecătorii Tribunalului București, potrivit sursei citate.
Hotărârea a fost atacată cu apel de persoana care a solicitat înregistrarea formațiunii, Edinger Otmar, la Curtea de Apel București. Săptămâna trecută, această instanță a pronunțat soluția definitivă:
Solutia pe scurt: ”Admite apelul. Schimbă în tot sentinta civilă apelată, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată. Dispune înregistrarea Partidului Volt România în Registrul partidelor politice tinut de Tribunalul Bucureşti. Definitivă. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor de către grefa instantei, azi, 19.02.2021.”.
Potrivit paginii proprii de internet a Partidului Volt România, ”inspiraţia de a începe această mișcare a venit odată cu Brexit-ul și evoluțiile nefericite ale anului 2016.
Partid pentru valorile europene
Șocat de ceea ce se întâmpla pe continent și de lipsa generală de reacție, Andrea Venzon, un tânăr italian care nu fusese activ in politică până atunci, a strans un grup de prieteni cu care împărtășea aceeași viziune si au început să discute despre ceea ce trebuia făcut.
Pe 29 martie 2017, cand Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona referitor la conditiile de renunțare ale unui stat la statutul de membru al Uniunii Europene a fost invocat de Regatul Unit, grupul a format o pagină de Facebook și a început să incerce să schimbe starea de fapt.
Volt s-a născut pentru că tendințele reacționare si populiste amenință valorile europene și pentru că facțiunile politice existente nu au reușit să ofere raspunsuri și alternative credibile acestor provocări.
Fără fonduri, nume mari sau susținere politică, Volt a crescut, azi fiind o mișcare politică cu sute de membri activi și mii de simpatizanți în aproape fiecare colț a Europei”, se mai arată pe site-ul formațiunii.