Senatoarea Diana Șoșoacă că lovitura pe scena politică din România. Aceasta a decis să își înființeze propriul partid, iar Tribunalul București deja a admis cererea în acest sens, după ce inițial a fost amânată în 2021.
Senatoarea Diana Șoșoacă și-a înființat propriul partid, care poartă numele de S.O.S România (S.O.S RO). Cererea, înregistrată prima oară pe data de 26 august 2021, va fi admisă azi, la ora 12:00, de către Tribunalul București.
”Admite cererea. Dispune acordarea personalității juridice și înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a Partidului S.O.S. România (S.O.S. RO). Cu drept de a se formula cerere de apel care se depune la Tribunalul București în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.11.2021”, arată portalul Tribunalului București.
De asemenea, Tribunalul București spune că pentenții sunt Gabriel Gib (membru fondator), Adeluța Gib (membru fondator) și Maricel Viziteu (membru fondator).
Scandal uriaș în Parlament
În urmă cu câteva zile, în cadrul unei ședințe în Parlament, Diana Șoșoacă și Alina Gorghiu și-au aruncat cuvinte extrem de dure. Vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, preşedinte de şedinţă, le-a cerut, luni, chestorilor să o evacueze din sala de plen pe senatoarea Diana Şoşoacă pentru „ţipete şi urlete”.
„O să vă mai rog să nu dialogaţi cu mine din sală, atâta vreme cât respectaţi regulamentul. Fără ţipat în sala de plen, altfel vă rog să evacuaţi sala, ţipaţi la dumneavoastră acasă. Ţipaţi afară, stimată doamnă, ne dor urechile. Rog chestorii să scoată oamenii care urlă din sala de plen. Dacă nu, vă invit să sunaţi la 112, cămaşa de forţă este disponibilă inclusiv pentru doamna Şoşoacă”, a spus Gorghiu.
Totodată, vicepreşedintele Senatului a criticat-o pe Şoşoacă pentru trimiterile acesteia, din cadrul luării de cuvânt, la „ideea de nazişti, experimente naziste”.
„Apreciez tare mult acest dialog pe final, nu apreciez deloc lansarea dumneavoastră în tot felul de fraze care cuprind ideea de nazişti, experimente naziste şi o să vă rog ca, pe viitor, dacă mai doriţi cuvântul, să vă limitaţi expunerea la ceea ce puteţi spune”, a adăugat Gorghiu.