Anunț major pentru toți românii care își doresc să călătorească. România va începe să emită pașapoartele de vaccinare anti-COVID în următoarea perioadă. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, Claudiu Năsui.
Ministrul Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, Claudiu Năsui a anunțat vineri că statul român va emite pașapoarte pentru românii care s-au vaccinat pentru COVID şi doresc să călătorească în scop turistic. Potrivit ministrului, documentele vor fi recunoscute de către Grecia. Anunțul vine în contextul vizitei ministrului grec al Turismului, Charis Theocharis.
Totodată, ministrul a subliniat faptul că decizia finală va fi luată în ședința de Guvern, însă direcția pe care se va merge va fi cea menționată.
„Discuţiile sunt să avem nişte documente care sunt mutual recunoscute, iar cuvintele-cheie trebuie să fie şi în engleză, cuvinte precum „pozitiv”, „negativ”, de exemplu. În zona aceasta este discuţia, pentru recunoaşterea bilaterală a acestor documente. Decizia finală o vom lua într-o şedinţă de Guvern, dar aceasta este direcţia în care vom merge”, a spus Năsui, în cadrul unor declaraţii de presă comune cu ministrul grec, la finalul întâlnirii.
Claudiu Năsui a mai subliniat faptul că cel mai important lucru pentru Guvern este la momentul de față sănătatea oamenilor, în al doilea rând să continue vaccinarea şi, în al treilea rând, deschiderea graniţelor.
Israelul ar putea recunoaște și el pașaportul COVID
Potrivit acestuia, testul negativ anti-COVID este și el imporant, iar același lucru este valabil și în cazul testului cu anticorpi.
„Nu vorbim doar despre persoanele vaccinate, ci de trei categorii de documente pe care am putea să ni le recunoaştem reciproc până ce UE aprobă certificatul digital. Vorbim despre testul negativ de COVID, deci persoane care nu au boala, care nu prezintă risc, vorbim despre persoane care au testul de anticorpi pozitiv, adică au trecut deja prin boală şi s-au imunizat în mod natural, şi vorbim, evident, şi despre persoane care s-au vaccinat”, a precizat ministrul român.
Claudiu Năsui a mai menționat faptul că discuţii similare au fost purtate şi cu reprezentanţii altor ţări, menţionând Israelul.
Ministrul grec, Charis Theocharis, a venit și el cu o serie de precizări după întâlnirea cu Năsui. Potrivit acestuia, Grecia îşi doreşte să primească turiştii români cât mai repede. Totodată, el a mai adăugat că cele două Guverne sunt deschise să recunoască reciproc aceste documente cu care turiştii vor putea călători.
Grecia îşi propune să deschidă graniţele la jumătatea lunii aprilie, înaintea sărbătorilor pascale
„În acest moment există restricţii pentru străini, dar foarte curând, zilele următoare, vom ridica aceste restricţii pentru cei vaccinaţi. A doua fază va fi în aprilie, iar în 14 mai va fi a treia fază”, a spus reprezentantul Guvernului elen.
Întrebat dacă statul grec va recunoaşte certificatul eliberat de autorităţile române, până ce UE va aproba unul universal, el a răspuns pozitiv, menționând că acesta a fost și scopul princial al vizitei sale la București.
„Sigur că da, acesta a fost şi scopul vizitei mele în Bucureşti, a fost subiectul discuţiilor, cum să o facem, să aflăm de la Guvernul român cum o vom face. Noi vom oferi toate detaliile către partea română, astfel încât să putem face acest lucru”, a adăugat el.