Apare un nou tip de magazin în România! El va fi deschis publicului din 29 mai. Românii vor avea parte de un mod inedit de a-și face cumpărăturile. Este o premieră pe piața locală de la noi din țară.
Investițiile în digitalizare ale companiei PENNY în România anunță o premieră pe piața locală, odată cu lansarea primului magazin PENNY autonom din țară, în București.
Noul magazin PENNY va fi situat în zona Politehnica. El oferă o experiență de cumpărături 100% digitală și mai rapidă acelui segment de public cu un stil de viață alert. Ambientul modern, prietenos și accesibil al noului magazin reprezintă evoluția strategică la nivel operațional a brandului PENNY în România.
După o perioadă de pregătire de 80.000 de ore, magazinul va fi deschis publicului din 29 mai. Într-un spațiu generos de 349 metri pătrați, clienții pot efectua achiziții rapid. Produsele selectate vor fi recunoscute automat la casa de marcat de tip self-checkout. Aici, lista de cumpărături este verificată pentru acuratețe înainte de finalizarea plății. Procesul este securizat prin tehnologie avansată și 5.000 de senzori sunt amplasați pe tot parcursul traseului de cumpărături.
Protecția datelor este un aspect cheie
Protecția datelor este un aspect cheie în dezvoltarea și funcționarea sistemului. Sistemul înregistrează doar datele prin care poate recunoaște ce produse sunt luate sau puse înapoi pe raft. Nu este utilizată recunoașterea facială. Sistemul nu poate recunoaște clienții după o vizită la magazin și nu colectează date personale.
Tehnologia utilizată oferă o experiență la cumpărături 100% digitală. Cu toate acestea, echipa din magazin este pregătită să răspundă întrebărilor din partea clienților. Ea va asista în procesul automatizat pe cei care au nevoie. Totodată, se va asigura că stocurile de produse de la raft sunt suficiente pe parcursul întregului program de funcționare al magazinului. Practic, se diminuează munca repetitivă, iar clienții beneficiază de o experiență mai bună.
Experiența oferită prin noul magazin autonom PENNY
„Experiența îmbunătățită la cumpărături, expansiunea rapidă, digitalizarea și sortimentul de produse pe care îl oferim consumatorilor sunt piloni strategici pe care ne bazăm activitatea. Iar noul magazin autonom PENNY este încă o dovadă că strategia noastră funcționează și este adaptată continuu la ceea ce își doresc clienții noștri. Suntem mândri de contribuția noastră la digitalizarea retailului românesc, ne place să ținem pasul cu noile trenduri chiar dacă a fost o perioadă intensivă de testare a noii tehnologii pentru acest format nou. Având în vedere că acesta este primul magazin PENNY complet autonom în România, vom monitoriza cu mare atenție feedback-ul cumpărătorilor noștri”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY | REWE România.
Magazinul PENNY va funcționa non-stop. Astfel, se răspunde astfel nevoilor de flexibilitate și accesibilitate ale consumatorilor din București, indiferent de ora din zi sau din noapte.
Pentru a afla ce înseamnă un nou mod de a face cumpărături, te invităm să accezi video-ul acesta:
PENNY este unul dintre cei mai activi retaileri din România
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România. Primul magazin a fost deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 379 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din 7 300 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top.