Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar, Valeriu Gheorghiță, a declarat că cel de al patrulea vaccin, de la compania Johnson & Johnson va ajunge în aprilie, în România. Astfel, românii ar putea primi, din luna aprilie, vaccinuri anti COVID de la a patra companie. E vorba de serul produs de Johnson & Johnson, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare la DIGI FM.
Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că vaccinul produs de Johnson & Johnson va fi autorizat la jumătatea lunii martie de Agenția Europeană a Medicamentului. Potrivit oficialului, serul are o eficacitate foarte ridicată și e nevoie doar de o singură doză de administrare
Eficacitatea vaccinului Johnson & Johnson
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit săptămâna trecută cererea oficială pentru autorizarea condiţionată a vaccinului anti-COVID produs de Johnson&Johnson. Studiile companiei arată că vaccinul are o eficacitate globală de 66%.
EMA va evalua cererea depusă de compania Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) „într-un calendar accelerat”, întrucât a început din decembrie o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa acestui vaccin. Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul EMA estimează că evaluarea sa asupra acestui vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie, cu condiţia ca informaţiile prezentate de compania farmaceutică să fie „suficient de complete şi solide”, astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.
Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.
În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui. Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.
Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea