Pentru ringul bursier autohton, zilele in care valoarea tranzactiilor sunt de peste 45 miliarde de lei pot parea o adevarata sarbatoare, mai ales ca zilele cu o asemenea valoare a tranzactiilor vin dupa o perioada in care nu se inregistrau mai mult de 12-13 miliarde zilnic. Sentimentul revigorarii activitatii bursiere pe care investitorii l-au avut la inceputul lunii aprilie i-a determinat pe multi sa astepte cu infrigurare sedinta de luni 7 aprilie. Saptamana a debutat furtunos, cu tranzactii de aproape 50 miliarde lei si se parea ca mult asteptata revigorare a Bursei din Bucuresti devine realitate. Pe masura insa ce ne apropiam de sfarsitul saptamanii valoarea tranzactiilor se diminua, ajungand joi in jurul valorii de 25 miliarde de lei. In plus, daca in prima saptamana a lui aprilie, ecranele de tranzactionare erau „verzi” aproape in totalitate, saptamana trecuta „pete” din ce in ce mai mari de „rosu” incepeau sa se instaleze. Au fost, in primul rand, titlurile BRD care au scazut pe toata perioada saptamanii trecute, incheind ziua de vineri sub pragul de 18.000 lei pe actiune. Daca acum doua saptamani actiunile Oil Terminal cresteau, ajungandu-se intr-una din zile la tranzactii in jurul valorii de 750 lei/actiune, vineri tranzactiile cu titluri Oil se faceau la 660-670 lei/actiune. Povestea s-a repetat si in cazul societatii Petrom. Daca inainte de sedinta AGA tranzactiile se efectuau in jurul valorii de 1.200 lei/actiune, vinerea trecuta pretul titlurilor SNP a scazut la 1.150 lei.
Nu era nevoie insa de doctorat in piata de capital romaneasca pentru a anticipa aceasta evolutie. „Daca te uitai pe evolutiile de anul trecut, se putea observa foarte usor ca imediat dupa sedintele AGA din aceasta perioada, preturile incep sa creasca in medie cu 10-15%. Ceea ce de fapt s-a intamplat si anul acesta”, explica Florian Savu, trader la Global Valori Mobiliare. Intocmai ca in anul precedent, cresterile s-au oprit in vecinatatea acestui prag, iar unele titluri au inceput sa scada. Walter Blaj, director la Globinvest, spune ca „nu este foarte ingrijorat de fluctuatiile pe termen scurt si asta pentru ca este clar ca acestea au un caracter speculativ. In plus, ramane inca o perioada tulbure. La multe societati urmeaza inca sa aiba loc adunari generale, iar cateva dau actiuni gratuite, data de inregistrare fiind ulterioara sedintei AGA. In plus s-au intamplat multe alte evenimente, atat externe, cat si interne, cum ar fi o serie de luari de pozitie in legatura cu SIF-urile, Oltchim sau Petrom, care au adus o stare de incertitudine”. Alte elemente care ii determina pe multi sa stea deocamdata in asteptare este publicarea bilanturilor si a bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul in curs. „In mare se stiu la fiecare, insa detaliile nu se cunosc: cum stau cu stocurile, cum stau cu creantele etc. Eu cred ca pe termen lung investitiile in actiuni vor produce mai mult decat un plasament monetar. Noi pe un portofoliu diversificat avem o crestere, echivalentul anual fiind de aproximativ 18%. Nu este ca anul trecut, insa este superioara inflatiei”, continua Blaj.
Evolutia titlurilor Oltchim a fost, fara indoiala, unul dintre evenimentele saptamanii trecute. Multi investitori anticipau aceasta evolutie, drept dovada in acest sens stand faptul ca intre 31 martie si 3 aprilie titlurile s-au apreciat de la 620 lei/actiune la 926 lei/actiune. Tranzactiile au fost oprite insa pana miercurea trecuta. Investitorii care nu reusisera sa cumpere incercau sa prinda cate ceva in perioada de pauza, introducand ordine de cumparare in mai multe valori de la 1.000 lei/actiune si pana aproape de 1.080 lei pe actiune, prin aceasta strategie incercand, de fapt, sa cumpera actiuni la un pret cat mai scazut.
Miercuri, la reluarea tranzactiilor, pretul a ajuns pana la 2.000 de lei. Fiecare si-a facut bineinteles calculele si a actionat in consecinta. Practic, in urma sedintei AGA, fiecare detinator a unei actiuni urma sa primeasca opt actiuni gratuite. „Asta nu e tot insa, pentru ca, si datoriile, care sunt mai mari decat capitalul social, se vor lua in calcul si se vor transforma in actiuni”, explica Nicolae Ghergus, seful departamentului de tranzactionare de la Active International.
Teoretic, atunci cand se dau opt actiuni gratuite, in mod normal pretul ar trebui sa scada de noua ori. Practica arata insa ca pretul scade de mai putin de noua ori, astfel incat se iese in castig. „Toti investitorii se gandesc in astfel de momente la cat va fi pretul. Se pare ca pretul pe actiune va fi undeva in jurul valorii de 200 de lei.
Luand profitul pe anul acesta si impartindu-l la viitorul numar de actiuni, PER-ul determinat va fi foarte mare. PER-ul nu trebuie insa raportat la numarul de actiuni inmultit cu noua, ci trebuie sa ia in calcul si datoriile, care se pare ca se vor transforma in actiuni”, continua Ghergus. Dupa prima zi de tranzactionare de dupa pauza, titlurile OLT ajunsesera si la 2.000 lei, insa ele au scazut zilele urmatoare pana in jurul valorii de 1.700 lei. Cred ca cei care au vandut actiuni OLT la 2.000 de lei au facut o afacere foarte buna”, incheie Nicolae Ghergus.

Cele mai vandute actiuni

si saptamana aceasta actiunile BRD au inregistrat un volum mare de tranzactionare, mai ales miercuri, cand valoarea tranzactiilor a depasit 8,6 miliarde de lei, fiind transferate 478.000 de actiuni numai in aceasta zi, cu toate ca pretul mediu al acestui titlu scadea cu 1,6% fata de ziua precedenta si se apropia de 18.100 lei.

· val. tranz.        25,88 mld. lei
· nr. actiuni tranz.        1,4 mil.
· pret minim/actiune    17.700 lei
· pret maxim/actiune    19.500 lei
*) prognoza 1 iulie 2003
Topul celor mai vandute actiuni (7.04 – 11.04)
Companie    Valoare (mld. lei)
BRD        25,88
SIF1        18,45
SNP        15,89
TLV        15,58
SIF5        14,31

Cele mai rentabile plasamente

Actiunile OLT au inregistrat o crestere saptamanala de 88,2% in conditiile anuntului privind majorarea capitalului social. La reluarea tranzactiilor, miercuri s-au tranzactionat peste 2,7 milioane de actiuni, iar pretul a urcat vertiginos, apropiindu-se la un moment dat de 2.000 lei/actiune, revenind apoi la 1.700 lei.

· variatie saptamanala    +88,2%
· nr actiuni tranzactionate    4,27 mil.
· pret minim/actiune    1.060 lei    
· pret maxim/actiune    2.000 lei
*) prognoza 1 iulie 2003

topul Celor mai rentabile plasamente (7.04 – 11.04)

Companie    Variatie
Oltchim        +88,2%
Alro        +8,7%
SIF4        +4,1%
Impact        +3,1%
Terapia        +2,3%

Cele mai slabe plasamente

Dupa cresterea spectaculoasa a actiunilor Oil Terminal din saptamana 31.03-4.04, apropierea sedintei AGA, de la jumatatea lunii aprilie, a determinat scaderea acestora in saptamana trecuta. Daca vineri 4.04 tranzactia medie a fost de 713 lei/actiune, vinerea trecuta s-au incheiat tranzactii la 660-670 lei/actiune.

· variatie saptamanala    -5,7%
· nr. actiuni tranz.        548.667
· pret minim/actiune    660 lei    
• pret maxim/actiunet710 lei
*) prognoza 1 iulie 2003r
r
Topul celor mai slabe evolutII (7.04 – 11.04)r
r
CompaniettVariatier
BRDttt-7,2%r
OILttt-5,7%r
Policolortt-2,4%r
Azomurestt-2,2%r
Antibiotice Iasitt-2,1%