Obligativitatea vaccinării angajaților, anunțată de președintele Joe Biden, a contribuit la creșterea ratei vaccinărilor, dar a alimentat și o serie de controverse. Unii experți se tem acum că apariția tratamentelor orale pentru COVID-19 ar putea și mai mult să fie un obstacol al campaniilor de vaccinare.
Ar putea îngreuna efortul de a vaccina oamenii
”Rezultatele unui sondaj efectuat de Școala de Sănătate Publică a Universității din New York în rîndul a 3.000 americani sugerează că antiviralele ar putea „îngreuna efortul de a vaccina oamenii”, a declarat Scott Ratzan, autorul sondajului. El spune că unul din opt americani susține că preferă să se trateze cu o pastilă, decât să fie vaccinat, potrivit SABC News.
„Disponibilitatea unui antiviral oral care poate reduce cu 89% riscul de spitalizare și deces la pacienții cu risc ridicat va avea un impact major asupra modului în care tratăm Covid-19”, crede, pe de altă parte, Dr. John Sanders, expert în boli infecțioase.
Dar atât antiviralul Merck, Molnupiravir, cât și cel de la Pfizer, Paxlovid, au nevoie de aprobarea autorităților de reglementare din SUA și, probabil, ar putea fi disponibile pe piață din luna decembrie.
Mai bine decât nimic, dar este un joc cu mize mari
„Pentru a te baza exclusiv pe un medicament antiviral, înseamnă să te hazardezi în ceea ce privește modul în care te vei descurca. În mod clar, e mai bine decât nimic, dar este un joc cu mize mari”, susține dr. Peter Hotez, expert în vaccinuri și profesor de virologie moleculară și microbiologie la Colegiul de Medicină Baylor.
Mai mulți experți în boli infecțioase chestionați de Reuters au fost entuziasmați de perspectiva unor noi tratamente eficiente pentru COVID-19, dar sunt de acord că nu înlocuiesc vaccinurile. Ei susțin că unele persoane nevaccinate s-au bazat deja pe anticorpi monoclonali, medicamente care trebuie administrate prin perfuzii intravenoase sau injecții, ca protecție în cazul în care se infectează.
„Cred că anunțul celor de la Pfizer este o știre grozavă. Dar merge mână-n mână cu vaccinarea. Nu o înlocuiește”, afirmă dr. Leana Wen, profesor la Universitatea George Washington.
Marile provocări abia acum încep
Un motiv pentru a nu ne baza pe noile pastile, explică experții, este acela că antiviralele, care împiedică replicarea virusului în organism, trebuie administrate într-un interval limitat de timp, la începutul bolii. „Odată ce dezvoltați dificultăți de respirație sau alte simptome care vă aduc la spital, vă aflați în acea fază imunitară disfuncțională în care antiviralele nu vor oferi prea multe beneficii”, susține dr. Leana Wen.
În faza incipientă a bolii, mulți oameni se simt surprinzător de bine și ar putea să nu fie conștienți de faptul că nivelul lor de oxigen este în scădere, unul dintre primele semne că faza inflamatorie a bolii a început. ”De multe ori, nu realizezi că te îmbolnăvești până cînd deja nu e prea târziu”, adaugă aceasta.