Apartamentele de la periferie se vand la solduri

Un apartament de trei camere este ca o perioada de tranzitie la economia de piata: multi proprietari sucomba din cauza intretinerii si trebuie sa se mute intr-o garsoniera, altii, mult mai putini, se imbogatesc si se muta la casa sau vila. Asa se explica numarul mare al ofertelor de vanzare de pe piata imobiliara, precum si usoara scadere a preturilor acestora in ultimii ani. Romanii care vor sa cumpere astfel de apartamente au de unde alege. La rubricile de mica publicitate si in bazele agentii

Un apartament de trei camere este ca o perioada de tranzitie la economia de piata: multi proprietari sucomba din cauza intretinerii si trebuie sa se mute intr-o garsoniera, altii, mult mai putini, se imbogatesc si se muta la casa sau vila. Asa se explica numarul mare al ofertelor de vanzare de pe piata imobiliara, precum si usoara scadere a preturilor acestora in ultimii ani. Romanii care vor sa cumpere astfel de apartamente au de unde alege. La rubricile de mica publicitate si in bazele agentiilor imobiliare se afla un numar dublu de apartamente de trei camere, fata de numarul apartamentelor de doua camere sau fata de cel al garsonierelor.

Se pune pret pe confort si aspect

Cele mai cautate sunt apartamentele de trei camere, cu suprafata mare, construite dupa 1980. Agentii imobiliari mizeaza pe cumparatori cu venituri medii, care, in acest carusel al tranzitiei, opteaza pentru un apartament de trei camere. Acestia vor apartamente mari, curate, bine intretinute si cu imbunatatiri minime – ferestre cu geam termopan, contoare individuale la apa si gaze. Din pacate, majoritatea apartamentelor disponibile pe piata arata exact invers: cu suprafete mici, murdare, cu peretii degradati si instalatiile sanitare distruse, ai caror proprietari au acumulat restante mari la plata intretinerii.
Ce se gaseste pe piata? Apartamentele construite in anii 1960 si 1970 au suprafetele cele mai mici, de pana la 70 mp, iar cele ridicate in anii 1980, terminate pana la Revolutie sau imediat dupa, sunt mai mari, cu suprafete utile ce ajung la 90 mp. Cele mai cautate raman cele mari, mai noi si mai putin uzate de trecerea timpului, cu un plus de confort, conferit de suprafele mari si de faptul ca sunt dotate, de regula, cu doua bai. Ceea ce iar reprezinta un serios avantaj pentru o familie cu vederi moderne, asa cum arata profilul cumparatorului majoritar de pe piata. Mai trebuie luate in considerare si materialele de constructie din care sunt executate blocurile – mai putin cotate sunt blocurile din beton, si un punct in plus il au cele din cadre si cu pereti de caramida sau BCA.
Bucurestenii au de unde alege atunci cand vor sa-si cumpere apartamente de trei camere. Preturile, potrivit datelor agentiei imobiliare Apulum 94, pentru apartamentele confort I, care arata bine, pornesc de la 12.000 USD, pentru zone precum Pantelimon, Titan si Balta Alba, si ajung la 60.000 USD, pentru zone ultracentrale, precum Calea Victoriei sau Unirii, in portiunea denumita „La Fantani”. Atunci cand se face rabat la calitate – fie este vorba de confort II sau III, semidecomandat, sau de un apartament murdar, situat la parter sau la ultimul etaj, cu instalatii ce trebuie inlocuite in totalitate, sau se afla intr-un bloc cu datornici la intretinere, unde, poate, chiar trebuie rascumparata o ipoteca – pretul scade vertiginos, pana la nivelul de 8.000-9.000 USD.
Potrivit domnului Marcel Iamandei, director al agentiei Apulum 94, exista apartamente de trei camere foarte bine cotate, datorita modului cum au fost construite, care sunt foarte scumpe, chiar daca nu se afla in zone ultracentrale. De exemplu, in cartierul Drumul Taberei, pe strada Sibiu se afla sapte-opt constructii deosebite, cu apartamente de trei camere, foarte curate, de peste 90 mp, in blocuri cu patru sau cu zece etaje, ale caror preturi depasesc 20.000 USD. Unele dintre acestea au si garaj la demisol. In restul cartierului insa, preturile apartamentelor de trei camere pornesc de la 11.000 USD si ajung la 17.500 USD. Preturile medii de tranzactionare pentru locuinte bine situate si cu imbunatatiri minime sunt de 16.000 USD.
Zone bine cotate mai sunt Stefan cel Mare, 13 Septembrie, 1 Mai, Calarasi, Vitan, Matei Basarab si Nerva Traian, acolo unde se gasesc apartamente mari, construite pana in 1995.

Sfaturi pentru cumparatorii de apartamente:

· inainte de a semna actele, verificati la administratorul blocului daca actualul proprietar are datorii la intretinere si daca apartamentul este ipotecat;
· evaluati corect imbunatatirile: termopanul, gresia, faianta, parchetul si barul nu trebuie sa ridice pretul cu mai mult de 5.000-6.000 USD, fata de un apartament obisnuit;
· invers, un rabat la confort scade progresiv pretul – situarea la parter
sau la ultimul etaj, amplasamentul intr-o zona fara mijloace de transport etc.;
· raportul intre suprafata utila si pret trebuie sa fie corect: merita sa platiti mai mult pentru un apartament mai mare in aceeasi zona, dar nu dublu;
· stabiliti de la inceput scopul cumpararii apartamentului: pentru familie, alegeti-l cum vreti, dar daca doriti sa-l inchiriati, cercetati mai intai tendintele si cerintele pietei.

Timisorenii cumpara apartamente frumoase

„Cei care cauta locuinte cu trei camere vor, in primul rand, apartamente confort I, decomandate, cu doua bai, si sunt de obicei familii cu copii, care se muta din apartamente cu una sau doua camere, pentru spatiu”, afirma Stefan Kallos, director al agentiei imobiliare E.K.S. Company din Timisoara. Faptul ca in acest colt de tara se pune pret pe confort il demonstreaza si preturile record care se obtin pentru zone nu foarte centrale, dar pentru apartamente dichisite. Un apartament de trei camere cu termopan, parchet, bar si cu un balcon transformat in terasa dintr-o zona semicentrala, Odobesti, s-a vandut, de curand, cu 27.000 USD. Pe piata locala se gasesc si apartamente vechi, de pana la 70 mp, dar si apartamente mai noi, de aproximativ 90 mp suprafata utila. In general, preturile stagneaza, iar expertii imobiliari estimeaza ca asa vor ramane si in perioada imediat urmatoare.
Cele mai ieftine: zonele Freidorf si UMT (Uzina Mecanica Timisoara)
Preturi: 10.000 USD
Cele mai scumpe: zona ultracentrala si cartierul Odobesti
Preturi: 18.000-35.000 USD.

La Ploiesti cererea este mare

„Cererea este destul de mare si de aceea preturile au crescut usor. Am vandut apartamente de trei camere si cu 32.000 USD”, afirma Laurentiu Dragulin, director al agentiei Adler.
In acest oras, apartamentele de trei camere nu sunt foarte mari si au maximum 74 mp suprafata utila. Cumparatorii sunt de cele mai multe ori familii tinere, care se muta din garsoniere sau din apartamente cu doua camere. „Depinde de punga lor, ce-si pot permite: locuinte la periferie, cu preturi de 7.000 USD sau ultracentrale, care costa in medie 20.000-25.000 USD”, adauga Laurentiu Dragulin.
Atunci cand apartamentele sunt in zone foarte sarace si in blocuri debransate
de la apa calda, preturile scad si la
5.000 USD.
Cele mai ieftine: zonele Vest, Mihai Bravu, Baraolt
Preturi: 7.000 USD
Cele mai scumpe: zona ultracentrala, langa Catedrala
Preturi: 30.000-35.000 USD.

La Craiova preturile variaza in functie de anotimp

„In ultimele luni au inceput sa se caute apartamentele de trei camere care au apometre si la care intretinerea este mai mica. Preturile au crescut usor, dar ne asteptam la o scadere spre iarna, cand vor creste facturile la intretinere”, afirma Marian Ispas, director al agentiei imobiliare Belle Ville din Craiova. Preturile se fac in functie de amplasament: in zonele centrale si cele cu blocuri aproape noi sunt in dolari, dar in cartiere si la periferie sunt in lei. Pe Calea Bucuresti si langa magazinul Mercur preturile sunt de 18.000-20.000 USD, acolo unde blocurile s-au construit in anii ’80, facute din BCA si cadre, iar in celelalte zone media este de 350-390 milioane de lei. In blocurile cu restantieri si cu apartamente vechi preturile scad si la 300 milioane de lei. In luna iulie s-au facut putine tranzactii si in august se pare ca va fi la fel, dar dupa terminarea concediilor se asteapta o inviorare a cererii.
Cele mai ieftine: zona Craiovita
Preturi: 300 milioane de lei
Cele mai scumpe: blocuri noi Calea Bucuresti si Mercur
Preturi: 18.000-20.000 USD.

Constantenii pun pret pe apartamentele cu vedere la marer
r
„Cele mai cautate apartamente cu trei camere din Constanta se afla in zona Faleza Nord si au vedere la mare. Aici, cel mai ieftin este de 25.000 USD, iar cel mai scump este de 30.000 USD. De exemplu, saptamana trecuta s-a vandut aici unul decomandat, cu imbunatatiri, situat la etajul trei din patru, cu o suprafata utila de 78 mp, cu 28.000 USD”, afirma Ioan Ududec, director al agentiei imobiliare Elion din Constanta. Bine cotate sunt si apartamentele noi din zona ultracentrala Tomis I, construite de ANL, pe care beneficiarii le scot la vanzare cu 34.000-35.000 USD, banii jos. In medie insa, in cartierele Constantei, proprietarii apartamentelor de trei camere cer la vanzare 16.000-17.000 USD, pentru cele cu imbunatatiri din zone bune. Preturile pornesc insa de la 7.500 USD, pentru locuinte confort II, situate in blocuri cu restantieri, de la periferie.r
Cele mai ieftine: in zona CETr
Preturi: 7.500 USDr
Cele mai scumpe: zonele Faleza Nord si Tomisr
Preturi: 20.000-35.000 USD.