Apartamentele executate silit se pot cumpăra şi pe credit

Imobilele executate silit, fie pentru nerambursarea creditelor, fie pentru plata unor despăgubiri decise în instanţă au avantajul că, uneori, ajung la preţuri mult mai mici decât cele ale pieţei. Dezavantajul era că trebuiau achitate cu banii jos. Au apărut însă primele cazuri de imobile executate silit, achitate prin credit bancar.   David M. a câştigat un apartament cu trei camere, în Crângaşi, la o licitaţie de executări silite. Suma oferită a fost de 54.800 de euro

Imobilele executate silit, fie pentru nerambursarea creditelor, fie pentru plata unor despăgubiri decise în instanţă au avantajul că, uneori, ajung la preţuri mult mai mici decât cele ale pieţei. Dezavantajul era că trebuiau achitate cu banii jos. Au apărut însă primele cazuri de imobile executate silit, achitate prin credit bancar.

 

David M. a câştigat un apartament cu trei camere, în Crângaşi, la o licitaţie de executări silite. Suma oferită a fost de 54.800 de euro, din care a plătit deja 5.000 de euro reprezentând valoarea cauţiunii. Pentru diferenţa de 50.000 de euro va contracta un credit ipotecar de la BRD, susţine cumpărătorul, în momentul de faţă dosarul aflându-se în lucru.

 

Citeşte şi: Cum îţi cumperi casă de la executări silite

 

„Banca a trimis deja un evaluator pentru a face evaluarea apartamentului urmând ca, în continuare, să se deruleze celelalte etape pe care le presupune aprobarea dosarului de credit”, a declarat pentru capital.ro David M.

Apartamentul în cauză a fost scos la licitaţie pentru suma de 55.000 de euro. Imobilul a fost adjudecat la cea de-a doua „strigare”, când preţul de pornire a fost redusă cu 25% faţă de cea de evaluare. La prima licitaţie nu a fost nicio ofertă. „La al doilea termen nu a fost nicio ofertă pentru 55.000 de euro, aşa că s-a trecut, potrivit legii, la o nouă licitaţie, deschizându-se ofertele celor trei participanţi. Cea mai mare ofertă a fost de 30.000 de euro, care a fost contralicitată şi tot aşa până s-a ajuns la un preţ final apropiat de cel pentru care apartamentul fusese scos la licitaţie, respectiv 55.000 de euro”, a descris pentru capital.ro modul în care a decurs licitaţia, executorul judecătoresc Mihai Dima, cel care s-a ocupat de acest dosar.  

Băncile acceptă actele semnate de executori ca titlu de proprietate

 

Acceptarea finanţării unor imobile dobândite prin licitaţie a fost confirmată pentru capital.ro de către Angela Nicolau, teleconsilier Vocalis în cadrul BRD. „Noi putem oferi finanţare pentru astfel de imobile în cadrul produselor din gama creditelor ipotecare, inclusiv prin programul Prima casă. Condiţia este ca imobilul finanţat să fie liber de sarcini. Clientul trebuie să ia legătura cu un ofiţer de credit şi să depună documentele legate de venituri precum şi cele privind situaţia juridică a imobilului pentru a fi analizate de către departamentul juridic. Precizez că imobilele incluse în clasa I de risc seismic nu sunt eligibile pentru finanţare”, a detaliat reprezentanta BRD condiţiile în care pot fi finanţate imobilele obţinute prin licitaţie ca urmare a executării silite.

 

Un avantaj pentru aprobarea dosarului de credit îl poate reprezenta faptul ca imoblilul în cauză să fi fost executat silit chiar de către banca de la care vreţi să obţineţi finanţarea. În acest fel, nu trebuie să vă mai faceţi griji legat de istoricul imobilului, evaluare şi oricare alte elemente de această natură care sunt deja cunoscute de către bancă.