Preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional s-a majorat uşor în noiembrie faţă de octombrie, cu 0,2%, de la 1.042 la 1.044 de euro pe metru pătrat util, dar valoarea actuală este cu 8,3% mai mare decât cea din perioada similară a anului 2015, respectiv 964 euro/mp, conform unui studiu realizat de un portal imobiliar.
În Capitală, pretenţiile proprietarilor s-au diminuat în noiembrie cu 1,1%, de la 1.141 la 1.129 euro/mp. În prezent, aşteptările acestora se situează cu 3,1% peste nivelul înregistrat în urmă cu un an, respectiv 1.095 euro/mp. Declinul din ultima lună a fost susţinut în mod exclusiv de apartamentele noi, care s-au ieftinit cu 2,5% (de la 1.198 la 1.168 euro/mp), în timp ce locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,1% (de la 1.062 la 1.074 euro/mp).
Conform Agerpres, în Braşov, preţul mediu solicitat de vânzători a scăzut cu 0,8% în ultima lună (de la 908 la 901 euro/mp), dar este cu 3,4% mai mare decât în urmă cu un an (când ajungea la 871 de euro pe metru pătrat). În noiembrie, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,9% (de la 904 la 912 euro/mp), dar cele noi au cunoscut un declin de 6,3%, de la 926 la 868 euro/mp.
În Cluj-Napoca, preţurile au înregistrat, conform studiului realizat de Imobiliare.ro, un avans de 1,7% în ultimele 30 de zile (de la 1.222 la 1.243 euro/mp), situându-se la o diferenţă pozitivă de 10,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, când ajungea la 1.126 euro/mp. Pe parcursul lui noiembrie, apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.257 la 1.279 euro/mp), iar cele noi cu 1,3% (de la 1.170 la 1.185 euro/mp).
În Constanţa, apartamentele s-au ieftinit, în medie, cu 0,2% în ultima lună (de la 957 la 955 euro/mp), dar sunt cu 4,7% mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut (când costau 912 euro/mp). O tendinţă descendentă a fost consemnată doar de locuinţele vechi care, conform Imobiliare.ro, s-au depreciat cu 0,3% (de la 949 la 946 euro/mp), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit cu 0,6% (de la 988 la 994 euro/mp).
În Iaşi, preţurile au consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,6% în noiembrie, de la 900 la 895 euro/mp. Valoarea actuală este cu 3,8% mai mare decât cea valabilă la sfâşitul lui 2015 (862 euro/mp). Apartamentele vechi s-au scumpit cu 2% (de la 881 la 899 euro/mp), dar cele noi s-au ieftinit cu 3,7% (de la 925 la 891 euro/mp).
În Timişoara, preţurile au crescut cu 0,7% în ultima lună (de la 1.029 la 1.036 euro/mp) şi sunt cu 10,6% peste nivelul consemnat în 2015, respectiv 937 euro/mp. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% în ultimele 30 de zile, de la 1.026 la 1.032 euro/mp, iar cele noi cu 0,4% (de la 1.042 la 1.046 euro/mp).