Preţurile la apartamentele vechi din Capitală au înregistrat, în luna martie, o scădere semnificativă comparativ cu luna februarie, în medie cu 15%, ajungând la jumătate faţă de perioada similară din 2008, arată cel mai recent studiu al companiei Colliers International cu privire la piaţa imobiliară.
„Scăderea, destul de violentă, s-a petrecut în decursul unei singure luni de zile şi a dus preţurile la aproape jumătate din valoarea pe care o înregistrau în cel mai ridicat punct din martie 2008”, potrivit Colliers.
Aceasta scădere a fost determinată de lunile anterioare, luni în care au fost încheiate foarte puţine tranzacţii imobiliare, acest lucru afectând puternic preţurile apartamentelor din Bucureşti.
Astfel, în luna martie indicele BREI (Bucharest Real Estate Index) a scăzut cu 9,5% faţă de februarie, iar la nivelul componentelor sale s-a observat o scădere de 15% pentru BREI-V (preţul apartamentelor vechi) şi stagnare pentru BREI-N (preţul apartamentelor noi).
Preţul mediu a scăzut sub 1.000 de euro/mp
Potrivit reprezentanţilor Colliers, preţul apartamentelor vechi din sectoarele Bucureştiului au înregistrat scăderi cuprinse între 6% şi 20% în luna martie, faţă de luna februarie. Cea mai mare scădere s-a putut observa în sectorul 1, de 20%. La polul opus se află sectorul 2, unde scăderea a fost de doar 6%.
De asemenea, în aceasta perioadă, după aproape doi ani şi jumătate, preţul mediu cerut pentru un apartament dintr-un sector al Capitalei a ajuns sub 1.000 de euro/mp (946 euro/mp pentru un apartament în sectorul 6).
Colliers International a lansat la finele lunii mai 2008 primului indice imobiliar din Romania ca instrument de măsurare a evoluţiei pieţei rezidentiale din Bucureşti. Potrivit Colliers, indicele BREI (Bucharest Real Estate Index) monitorizează evoluţia preţurilor apartamentelor din Capitală.