Sindicaliștii atrag atenția asupra unei crize profunde care amenință însăși existența șantierului Mangalia, aflat în prezent în insolvență și fără comenzi, dar cu un potențial considerabil de reconversie pentru producția militară.

Potrivit documentului public, șantierul beneficiază de o infrastructură navală unică în România, o forță de muncă bine calificată și poziționare geostrategică, factori care, în contextul actual geopolitic și al nevoii urgente de întărire a capacităților de apărare, justifică intervenția rapidă a statului.

Statul să preia Mangalia

„Solicităm o analiză strategică în cadrul CSAT și o decizie națională privind viitorul acestei platforme industriale”, au transmis reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul.

Aceștia propun ca statul român să preia controlul asupra șantierului prin Ministerul Economiei și alte structuri guvernamentale, în vederea transformării sale într-un obiectiv strategic național în domeniul apărării. Sindicatul cere totodată identificarea surselor de finanțare publice și europene, inclusiv prin programul ReArm, pentru retehnologizarea și modernizarea platformei industriale.

O altă propunere vizează inițierea de parteneriate strategice cu alte șantiere navale din Uniunea Europeană și NATO, astfel încât Șantierul Naval Mangalia să poată fi integrat într-un program de cooperare internațională, adaptat cerințelor actuale de securitate.

Un element esențial al securității economice

Sindicaliștii au subliniat în apelul adresat autorităților că șantierul din Mangalia nu reprezintă doar o simplă unitate industrială, ci constituie un element esențial al securității economice și sociale din regiune. Ei au atras atenția asupra faptului că mii de familii depind direct de activitatea șantierului, iar stabilizarea și revitalizarea acestuia sunt considerate cruciale pentru consolidarea apărării naționale.

Șantierul din Mangalia nu este doar o unitate industrială, ci un element vital al securității economice și sociale a regiunii. Mii de familii depind direct de acest șantier. Stabilizarea și revitalizarea sa sunt esențiale pentru consolidarea apărării naționale”, subliniază sindicaliștii în apelul adresat autorităților.

Companii mari sunt interesate de Mangalia

În contextul presiunii crescânde, sindicaliștii au organizat acțiuni de protest în ultimele luni, pichetând sediul Ministerului Economiei și Prefectura Constanța.

În urma negocierilor recente, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a anunțat că a fost identificată o soluție juridică viabilă care ar putea debloca situația și deschide calea către noi parteneriate și investiții. Potrivit acestuia, mai multe companii de anvergură și-au exprimat deja interesul pentru preluarea sau colaborarea cu Șantierul Naval Mangalia, recunoscut drept un obiectiv strategic pentru industria de apărare a Român