Am văzut recent la cinema filmul „Margin Call“, cu o poveste bazată pe un episod din ultimele zile zbuciumate ale fostei bănci de investiții Lehman Brothers. Filmul creionează o serie de personaje puternice și este foarte captivant (dar numai pentru cei care înțeleg evenimentele și discuțiile din film). Însă nu despre film și calitățile sale aș vrea să povestesc acum.
Titlul filmului, „Margin Call“, a fost tradus în română prin „Panică pe Wall Street“. Adaptarea numelui este inspirată: un film cu titlul „Apel în marjă“ nu ar fi atras prea multe persoane la noi în țară, pentru simplul fapt că un asemenea concept este străin largii majorități a românilor.
Cred că acest lucru spune câte ceva despre nivelul de dezvoltare al investițiilor bursiere în țara noastră. În Statele Unite, Anglia sau alte țări dezvoltate, unde o mare parte din populație investește direct sau indirect la bursă, conceptele legate de aceste investiții au intrat în limbajul comun. În plus, într-o economie precum cea americană, bursa este o sursă centrală de finanțare pentru companii, iar evoluția burselor afectează și în acest mod bunăstarea fiecărui locuitor. În România, situația este diametral opusă. „Apel în marjă“ ca titlu de film ar duce cu gândul cel mult la un film de acțiune neinspirat, și nicidecum la operațiuni bursiere. Nivelul de dezvoltare al bursei în SUA este atât de mare, încât rezonează chiar și cu populația României (pentru care bursa noastră nu este deloc vizibilă): Wall Street este un nume reprezentativ la nivel global pentru investițiile bursiere (ceea ce nu se poate spune absolut deloc despre bulevardul Carol I, care găzduiește sediul BVB).
Poate merită să reflectăm puțin la toate aceste aspecte. Dezvoltarea piețelor de capital în fostele țări comuniste din Europa de Est a fost susținută de programe importante de privatizare prin burse. În România, evoluția a fost amestecată din acest punct de vedere. Am avut o privatizare în masă, listările importante ale celor cinci SIF-uri, BRD și Petrom, iar înainte de criză cele ale Transelectrica și Transgaz; după aceea s-a așternut liniștea. Cu toate acestea, nu trebuie să vedem numai partea goală a paharului. În 2011, avut loc mult așteptata listare a Fondului Proprietatea și a fost demarat un program ambițios de privatizare prin bursă, care a făcut deja o serie de pași: selectarea intermediarului pentru o ofertă secundară a Transelectrica și publicarea anunțurilor de selecție a intermediarilor pentru oferta secundară a Transgaz și IPO Romgaz (la care ar mai trebui să adăugăm și oferta eșuată a Petrom). În plus, se fac pași și în ceea ce privește ofertele publice inițiale pentru Hidroelectrica și Nuclearelectrica.
Nu s-au făcut multe pentru dezvoltarea bursei în România în ultimii ani, și nu ducem lipsă de vinovați: autoritățile statului, instituțiile pieței de capital, firmele de brokeraj. Însă, lucrurile s-ar putea schimba ținând cont de proiectele de mai sus; ar fi o șansă istorică pentru piața locală de capital.