Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, invită companiile din mediul privat, organizațiile neguvernamentale, reprezentanții industriilor și ai companiilor, precum și stakeholderii să contribuie la transformarea de paradigmă propusă de Ministerul Educației și Cercetării: Școala SMART – Școală Modernă, Accesibilă, Bazată pe Resurse și Tehnologii digitale, care să asigure accesul la o educație incluzivă și de calitate pentru toți copiii.
„Este momentul în care societatea românească, alături de Ministerul Educației și Cercetării, poate contribui la o școală SMART – Școală Modernă, Accesibilă, Bazată pe Resurse și Tehnologii digitale care să asigure accesul la o educație incluzivă și de calitate pentru toți copiii.
Apelul vine în contextul în care Ministerul Educației și Cercetării a lansat, la începutul acestei săptămâni, un proces de consultare publică pe tema proiectului de Strategie privind digitalizarea educației din România”, se arată în apelul ministrului Monica Cristina Anisie.
Ministrul propune un dialog deschis privind mai multe teme relevante pentru strategia de digitalizare a educației.
„Vă propun un dialog deschis pe următoarele teme relevante, incluse în designul acestei Strategii: competențe digitale pentru elevi și studenți, educația digitală pe întreg parcursul vieții, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pentru educație digitală, infrastructură și resurse tehnologice digitale, conectivitate, resurse educaționale deschise, curriculum școlar pentru meserii emergente, securitate cibernetică, protecția datelor, siguranța online și etica IT, cu posibilitatea includerii de noi teme subsecvente digitalizării educației”, se mai arată în documentul citat.
În încheierea apelului, ministrul dă asigurări că se va implica total în acest proiect și invită pe cei interesați la această acțiune comună privind viitorul educației.
„Vă asigur de toată implicarea mea în acest proiect și vă invit, pe fiecare dintre dumneavoastră, să fiți parte la această acțiune comună privind digitalizarea educației pentru viitorul copiilor noștri!”, mai declară ministrul, conform documentului.
Puteți citi despre strategia privind digitalizarea educației din România 2021-2027, aici, iar documentul integral privind apelul ministrului Monica Cristina Anisie la acțiunea comună privind digitalizarea educației este disponibil aici.