Viitura de pe Dunăre, mai mică decât se estima inițial
Viitura de pe Dunăre, mai mică decât de estima inițial. Specialiștii de la Apele Române au transmis, luni, într-un comunicat de presă, că debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în creștere în perioada 22-23 septembrie 2024, atingând valoarea de 6200 mc/s, ceea ce depășește media multianuală a lunii septembrie, de 3800 mc/s. La Budapesta, debitul Dunării a fost de 6920 mc/s, iar valoarea maximă înregistrată în această viitură a fost de 8200 mc/s, pe 21 septembrie 2024.
Aceasta a fost cu 500 mc/s mai mică decât prognozele inițiale, care estimau o valoare maximă de 8700 mc/s. Aceste date au fost centralizate de colegii lor de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, aflat sub autoritatea Apelor Române.
Astfel, potrivit specialiștilor de la Apele Române, viitura va fi mai mică în România decât estimările inițiale.
Debitul fluviului va fi mai mult decât dublu față de media multianuală
Aceștia au precizat că, pe baza celor mai recente date din bazinul Dunării, estimărilor și informațiilor primite în urma consultărilor cu experții de la Centrele Naționale de Prognoze Hidrologice din Ungaria și Serbia, precum și având în vedere precipitațiile prognozate pentru perioada următoare și modificările în atenuarea viiturii în zonele naturale inundabile din amonte de Bogojevo, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost actualizată. Aceasta preconizează un debit maxim de 7900 – 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024.
Instituția a reiterat că sectorul Dunării aval de Gruia este protejat împotriva inundațiilor prin lucrări de îndiguire.
”Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării, amonte de intrarea în ţară”, se mai arată în comunicatul de presă.
Inundații devastatoare în Ungaria
Amintim că în ultimele zile, Dunărea a provocat inundații devastatoare în Ungaria, iar autoritățile se confruntă cu o situație alarmantă. Echipele de intervenție sunt mobilizate activ, iar viitura se îndreaptă spre Serbia și România, unde măsurile de prevenire sunt deja implementate.
În Budapesta, Dunărea se retrage lent, contrar așteptărilor, cu un nivel al apei scăzut cu 15-20 de centimetri. Totuși, această scădere nu este suficientă pentru a liniști temerile autorităților. În mai multe zone, digurile s-au rupt, iar intervențiile sunt necesare de urgență. Un bărbat a fost transportat la spital cu ajutorul unui elicopter militar din cauza inundațiilor. Mai multe puteți citi aici.