APIA a plătit 347 mil. euro beneficiarilor de sprijin pe suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi în valoare de 347 milioane de euro, aferente cererilor depuse de 487.000 de beneficiari pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, în cadrul campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2008.„Principalul obiectiv al Agenţiei este ca banii europeni să ajungă în contul fermierilor. Important este că ministrul agriculturii Ilie Sârbu ne-a asigurat că, potrivit unui acord

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi în valoare de 347 milioane de euro, aferente cererilor depuse de 487.000 de beneficiari pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, în cadrul campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2008.

„Principalul obiectiv al Agenţiei este ca banii europeni să ajungă în contul fermierilor. Important este că ministrul agriculturii Ilie Sârbu ne-a asigurat că, potrivit unui acord cu Ministerul Finanţelor Publice, fondurile necesare efectuării plăţilor la hectar sunt disponibile”, a declarat Directorul General APIA, Daniel Constantin.

Directorul General APIA subliniază că toţi fermierii care au depus cereri în Campania SAPS 2008 şi care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate vor primi sumele la care sunt îndreptăţiţi.

Regulament european

Potrivit regulamentelor europene, termenul pentru efectuarea fără penalizări a plăţilor pe hectar este 30 iunie, pentru anul anterior depunerii cererilor. În cazul în care restanţele de plată depăşesc 4 la sută din totalul subvenţiilor comunitare, se aplică o penalizare graduală, pentru fiecare lună de depăşire a termenului, pentru sumele ce depăşesc 4 la sută.

Astfel, potrivit art. 9 din Regulamentul CE 883/2006, toate cheltuielile suplimentare efectuate faţă de marja de 4 la sută se reduc cu următoarele procente: cu 10 la sută pentru o întârziere de până la o lună, cu 25 la sută pentru o întârziere de până la două luni, cu 45 la sută pentru trei luni, cu 70 la sută pentru patru luni, iar pentru o întârziere de mai mult de patru luni, cheltuielile decontabile de către CE se reduc cu 100 la sută.

Fermierii care au solicitat sprijinul financiar pe suprafaţă nu sunt afectaţi de aceste penalităţi financiare, acestea fiind suportate din bugetul statului membru.

Condiţiile de eligibilitate

Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de
Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).