Prima tranșă în Programul Tomata 2024
Producătorii de legume din România care participă la Programul Tomata 2024 așteaptă cu nerăbdare prima tranșă de plată, în valoare de 1.500 de euro.
Acest ajutor financiar face parte din suma totală anuală de 3.000 de euro acordată fermierilor care cultivă roșii în spații protejate și demonstrează valorificarea unei cantități minime de producție. Termenul limită pentru prima tranșă este 30 iunie, iar fermierii ar trebui să aibă banii în conturi în jurul datei de 1 iulie, transmite agrointel.ro.
În localitatea Matca, cunoscută pentru numărul mare de beneficiari din Programul Tomata, primăria a oferit detalii despre procesul de plată pentru acest an:
- Prima tranșă: 1.500 de euro, virată în jurul datei de 1 iulie.
- A doua tranșă: Se va efectua în luna septembrie.
Pentru a beneficia de a doua parte a ajutorului din Programul Tomata, fermierii trebuie să dovedească valorificarea unor cantități minime de legume eligibile. Aceasta înseamnă că trebuie să fi vândut cel puțin 3.000 kg de roșii cultivate pe o suprafață de minimum 1.000 metri pătrați de solar sau seră.
Procedura de documentare și verificare
Primăria Matca, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și reprezentanții Direcției Agricole Județene (DAJ) Galați, a stabilit următoarele pași pentru fermieri:
- Măsurători și întocmirea facturilor: Fermierii măsurați pot începe întocmirea facturilor aferente programului Tomata 2024. Facturile trebuie să însumeze o cantitate de minimum 3.000 kg pe 1.000 m² pentru cultura de tomate.
- Carnetul de producător: Fermierii trebuie să se asigure că au carnetul de producător vizat de primărie în momentul facturării.
- Depunerea documentelor: Documentele care dovedesc vânzarea producției se depun la primărie în perioada 15 iulie – 15 august.
Anul acesta, fermierii nu mai au nevoie de certificat fitosanitar pentru a primi plata.
Mulți producători de roșii rămân cu marfa nevândută
Programul Tomata a stimulat un număr important de producători să cultive roșii. Acum, aceștia se confruntă cu o altă problemă: rămân cu marfa nevândută.
Un fermier din județul Giurgiu deține două solarii cu roșii, care acoperă o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați. El spune că din ce în ce mai mulți producători au cultivat tomate pentru a beneficia de subvenția de 3.000 de euro pe an de la stat. Acest lucru a dus însă la supraproducție și scăderea prețurilor.
„Am aruncat 5 tone, din solarul acesta. Mi-a degerat prima dată de la frig și am pus din nou și au ieșit tocmai pe 1 iulie, când erau roșiile un leu kilogramul. Și am zis decât să le dau cu un leu kilogramul, mai bine le-am aruncat. Am mai dat la case de copii și de bătrâni”, spune fermierul.