Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) a publicat luni datele care arată că piața auto din România a înregistrat o scădere cu 26,2% în primele 11 luni ale anului în curs, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, în ciuda faptului că, în ultimele trei luni, vânzările de mașini au revenit pe un trend ascendent.
Pe fondul unui an dificil ca urmare a crizei sanitare, piaţa auto din România consemnează totuşi trei luni consecutive de creşteri ale înmatriculărilor de autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale, minibuse şi autobuze). Astfel, după ce în septembrie a fost un salt de 72,8% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, în octombrie a existat o consolidare a evoluţiei, cu o creştere de 13,7%, iar în noiembrie de 0,7%, raportat la perioadele de referinţă.
Datele APIA relevă că, pe mărci (autoturisme şi autovehicule comerciale), clasamentul la 11 luni este condus de Dacia, cu 36.522 de unităţi. Pe locurile următoare se clasează Renault – cu 10.091 de unităţi, Volkswagen (9.694), Ford (8.632), Skoda (8.628) şi Hyundai (6.296).
În marja statisticii din perioada ianuarie – noiembrie 2020, autoturismele au înregistrat un volum total de 109.190 de unităţi, în scădere cu 25,3% comparativ cu acelaşi interval din 2019.
Dacia se află pe primul loc
Topul mărcilor de autoturisme are pe primul loc Dacia – cu 34.578 unităţi (-23,7% faţă de 2019, cotă de piaţă de 31,7%), urmată de Skoda (8.628 unităţi, scădere de 24,7% şi o cotă de 7,9%), Renault (8.590 unităţi, scădere de 28,3% şi o cotă de 7,9%), Volkswagen (8.315 unităţi, în scădere cu 14,3% şi cotă de 7,6%) şi Hyundai (6.296 de unităţi, mai puţine cu 14,2% şi cotă de piaţă de 5,8%).
Pe modele, cu cele 16.253 de unităţi înmatriculate din ianuarie şi până în noiembrie anul curent, Dacia Logan este pe prima poziţie, urmată de Dacia Sandero – cu 8.374 unităţi, Dacia Duster (8.079), Renault Clio (3.564) şi Skoda Octavia (3.057 unităţi).
Cerere mare pentru autoturismele ecologice
În ceea ce priveşte autoturismele ecologice (electrice 100%, hibride plug-in şi hibride), în perioada ianuarie – noiembrie se înregistrează un volum în creştere cu 21,7%, în comparaţie cu datele din acelaşi interval din anul precedent.
Conform APIA, cele mai multe achiziţii de autoturisme sunt realizate, în continuare, de persoanele juridice, care acoperă 54% din total.
Categoria de autovehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse şi pick-up-uri), în primele 11 luni din 2020, a înregistrat o scădere de 27,9%, de la an la an.