Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, în perioada 27.07.2011 – 28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR – AXA II, aferente campaniei SAPS 2010.
Astfel, pentru măsura 211 – Sprijin pentru zona montană defavorizată s-au achitat 57,6 milioane euro, pentru măsura 212 – Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât zona montană – 43,7 milioane euro, iar pentri 214 – Plăţi de agro-mediu s-au plătit 86,6 milioane euro.
APIA a efectuat plăţi aferente campaniei SAPS 2010, în valoare totală de 1,01 miliarde euro, reprezentând forme de sprijin financiar pentru un număr total de 1.084.842 fermieri: 695,9 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 314,2 milioane euro de la bugetul național.