Asociaţia Importatorilor şi Producătorilor de Automobile recomandă proprietarilor de vehicule să apeleze în continuare la service-urile autorizate de producători, după ce Comisia Europeană a impus ca aceştia să nu mai poată cere ca repararea maşinilor să fie efectuată doar în unităţile agreate. APIA precizează că una dintre modificările de legislaţie operate de CE se referă la situaţia în care garanţia producătorului faţă de cumpărător este condiţionată de oblig
Asociaţia Importatorilor şi Producătorilor de Automobile recomandă proprietarilor de vehicule să apeleze în continuare la service-urile autorizate de producători, după ce Comisia Europeană a impus ca aceştia să nu mai poată cere ca repararea maşinilor să fie efectuată doar în unităţile agreate.
APIA precizează că una dintre modificările de legislaţie operate de CE se referă la situaţia în care garanţia producătorului faţă de cumpărător este condiţionată de obligaţia ca utilizatorul final să efectueze lucrările de reparaţii şi întreţinere care nu sunt acoperite de garanţie numai în cadrul reţelelor de service autorizate.
„Cu alte cuvinte, dreptul la garanţia asupra vehiculului se va păstra şi în cazul în care se execută lucrări de reparaţie şi întreţinere în afara reţelei de reparatori autorizaţi cu condiţia ca aceste lucrări şi reparaţii (inclusiv piesele de schimb aferente) să nu fi fost prevăzute ca fiind acoperite de garanţie, atâta vreme cât au fost respectate indicaţiile producătorului privind calitatea pieselor de schimb şi a materialelor utilizate, precum şi metodologia de lucru”, se arată într-un comunicat al APIA.
Totodată, asociaţia recomandă şoferilor care deţin maşini aflate în garanţie să se informeze la distribuitorul de la care a achiziţionat automobilul, sau la orice alt reprezentant al producătorului, înainte de a întreprinde orice intervenţie asupra autovehicolului.
Reglementarea a intrat în vigoare la 1 iunie.
SURSA: Mediafax