Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit până în prezent 590,24 milioane de euro unui număr de 594.393 fermieri din avansul pe suprafaţă aferent anului 2017, a anunţat, astăzi, instituţia.
Potrivit sursei citate, 416,92 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferenţa de 173,32 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la Bugetul Naţional.
Conform Agerpres, plăţile se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit în data de 29 septembrie 2017 de către Banca Centrală Europeană, la 4,5993 lei pentru un euro, în cazul plăţilor finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi la 4,5390 lei pentru un euro, în cazul celor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), curs stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 decembrie 2016.
APIA a demarat plata avansului pe suprafaţă în data de 16 octombrie 2017. În 2017, fermierii români au solicitat subvenţii europene pentru o suprafaţă de 9,541 milioane de hectare, în creştere cu 214.525 hectare faţă de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000.