„Legea celor 102 taxe a făcut ca timbrul de mediu să nu mai fie plătit de către cetăţeni. După discuţiile din Coaliţie, s-a luat decizia ca acesta să nu fie înlocuit de nicio altă taxă şi s-a agreat doar varianta certificatelor de calitate, acele stickere colorate, acordate în funcţie de certificatul de calitate pe care îl are fiecare autoturism. Vorbim despre şase culori în funcţie de normele de poluare ale autoturismelor. Cea mai poluantă, pentru Euro 2 şi non-euro, are culoarea roşie, iar pentru cea mai puţin poluantă este verde. Aceste colante vor fi produse de Imprimeria Naţională, vor fi aplicate de Registrul Auto Român, iar întreaga operaţiune ar urma să înceapă din toamna acestui an”, a explicat el.
Conform Agerpres, Daniel Constantin este de părere că cel cel mai aşteptat program al Ministerului Mediului este „Rabla”, care va avea un buget similar celui de anul trecut, iar data de începere ar urma să fie 24 aprilie, după finalizarea dezbaterii publice.
De asemenea, pentru programul „Rabla Plus”, destinat achiziţiei de autoturisme electrice şi plug-in hibrid, bugetul va fi de 45 de milioane de lei, valoarea tichetului de 45.000 de lei, iar data de start ar urma să fie 2 mai.
Pe lista priorităţilor ministerului se găseşte și programul destinat construirii de staţii de încărcare pentru autoturismele electrice, al cărui buget este de 45 milioane de lei, iar beneficiari sunt UAT-urile, instituţiile publice şi persoanele juridice.
Citește și:
Guvernul trebuie să restituie 6,4 mld. lei celor care au plătit taxa pe poluare