„Firmele în insolvenţă şi faliment vor fi afectate de iniţiativa Guvernului privind split TVA, atât financiar, cât şi prin blocaje provocate de neclarităţile legislative. În forma sa actuală, ordonanţa cu privire la plata defalcată a TVA este discriminatorie raportat la societăţile în insolvenţă şi scade şansele de redresare pentru societăţile în insolvenţă, contrazice programul de plăţi şi prioritatea distribuirilor către creditori, contravine obiectivului pentru care a fost reglementată procedura insolvenţei, încalcă prevederile comunitare şi nu-şi îndeplineşte scopul de reglementare UE. În calitate de administratori judiciari, depunem toate eforturile să maximizăm şansele de reorganizare ale companiilor în insolvenţă, care se străduiesc să supravieţuiască zi de zi. Orice cost suplimentar, fie el financiar, de timp sau alte resurse nu face decât să agraveze situaţia acestor companii (…) Studiile noastre demonstrează că jumătate dintre companiile de impact ale României sunt deja în dificultate, nu avem antreprenori noi cu care să echilibrăm balanţa, aşadar economia României nu îşi permite să mai piardă din business-uri”, apreciază reprezentanţii CITR, parte a CITR Group, unul dintre liderii de piaţă în industria insolvenţei. 

În viziunea specialiştilor, modalităţile prin care aceste companii se finanţează sunt limitate şi nu există produse bancare specifice, destinate companiilor aflate în dificultate. 

„Acţionarii nu mai au, de cele mai multe ori, resurse pentru a susţine suplimentar, prin aport la capital, activitatea societăţii. Pe de altă parte, fondurile de investiţii evită creditarea IMM, din cauza unui due dilligence anevoios şi costisitor. Prin urmare, principala soluţie de sporire a şanselor redresării companiilor în insolvenţă este finanţarea din activitatea operaţională. Mecanismul split TVA va avea astfel un impact covârşitor asupra fluxurilor operaţionale ale acestor companii. Dacă sumele aferente TVA colectată erau disponibile pentru activitatea companiilor până la momentul scadenţei plăţii lor, odată cu introducerea mecanismului split, aceste sume nu mai pot fi accesate în susţinerea activităţii curente. Şi asta cu toate că suma în discuţie nu e datorată Statului decât la scadenţă şi nu integral”, notează CITR. 

În plus, experţii sunt de părere că noul mecanism de colectare a TVA complică operaţiunile şi tranzacţiile din cauza lipsei unui cont unic în procedura insolvenţei, iar companiile suportă penalităţi şi amenzi pentru plata eronată de la momentul efectuării plăţilor, deşi au termen de corecţie în cuprinsul ordonanţei. Astfel, societăţile în insolvenţă sunt tratate inechitabil faţă de restul companiilor, în condiţiile în care mecanismul split TVA, în forma reglementată, nu-şi îndeplineşte scopul pentru care a fost reglementat de Uniunea Europeană. 

 

„O altă modalitate de finanţare pe perioada insolvenţei derivă din recuperarea creanţelor. Companiile aflate în insolvenţă au solduri mari ale creanţelor de încasat, pe care încearcă să le diminueze, cu ajutorul administratorului judiciar, prin diverse proceduri de recuperare. Creanţele pe care firmele în insolvenţă se străduiesc să le recupereze de la diverşi debitori provin din facturi emise înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, TVA aferent acestora fiind deja plătit sau înregistrat la masa credală în contul ANAF. La momentul încasării creanţelor, potrivit regulilor noului mecanism de plată defalcată a TVA, o parte din sumă ajunge în contul curent al societăţii, iar partea echivalentă cu taxa în discuţie e virată în contul de TVA. Practic, societăţii i se indisponibilizează o sumă deja achitată sau deja reţinută ca fiind de plată în tabelul de creanţe, deci pe care nu o mai datorează şi astfel nu o mai poate folosi pentru finanţarea activităţii proprii”, explică sursa citată. 

CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, a distribuit creditorilor peste 200 de milioane de euro în ultimii trei ani. Cu o experienţă de peste 16 ani, societatea a fost fondată cu obiectivul însănătoşirii companiilor în dificultate şi a reintegrării acestora în circuitul economic, prin mecanisme inovatoare de reorganizare. CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din România specializat în remedii personalizate pentru companiile aflate în impas economic. (Sursa: Agerpres)