Soluţia SpeedTraps, creată de AROBS Transilvania Software, care a obţinut primul loc în cadrul competiţiei Nokia Calling All Innovators România a fost descărcată de peste 50.000 de utilizatori străini şi români.
Aplicaţia SpeedTraps îşi propune să creeze o comunitate de şoferi la nivel naţional, dornici să contribuie la anunţarea evenimentelor din trafic.
Soluţia SpeedTraps a fost lansată de AROBS Transilvania Software în luna martie a acestui an pentru utilizatorii din străinătate şi în luna august pentru cei din România. Până în acest moment aplicaţia a fost descărcată de 46.800 de utilizatori pe plan extern şi de peste 6.600 în România.
Soluţia SpeedTraps este gratuită şi se poate instala pe orice smartphone iPhone, Android sau Nokia, cu Internet activat.
Noutatea acestei aplicaţii constă în faptul că şoferii vor putea comunica între ei informaţii legate de trafic. Astfel, ei vor raporta în timp real evenimente precum: accidente, blocaje în trafic, existenţa de patrule de poliţie şi amplasarea unor noi camere radar fixe sau mobile. De asemenea, vor avea posibilitatea să voteze evenimentele semnalate de către alţi conducători auto, să confirme sau să infirme alertele acestora. Toate avertizările se vor putea trimite şi prin reţelele de socializarea Twitter si Facebook.
SpeedTraps este de acum disponibilă spre descărcare şi pe Nokia Ovi Store.
SURSA: AROBS Transilvania Software