Aplicaţia creată la Cluj Napoca în 2009 a fost aleasă cea mai bună aplicație din lume la categoriile “Excellence in Design” și “Best paid for app”.
 
Primul de acest gen la nivel mondial,. evenimentul Mobile App World  2010 a reunit lideri din întreaga lume în tehnologia aplicaţiilor mobile, dezvoltatori de aplicaţii, specialişti în marketing şi nu în ultimul rând antreprenori, fiind o oportunitate excepţională de networking şi generare de noi idei.

Pe parcursul celor două zile de conferinţe, reprezentanţi de renume ai acestor industrii și-au împărtăşit opiniile şi experienţa despre ce înseamnă dezvoltarea unei aplicaţii de succes şi care sunt beneficiile reale de business ale unui asemenea soft.

Evenimentul a găzduit şi o competiţie pentru aplicaţii mobile, la care s-au înscris aplicatii cat se poate de variate, de la domeniul financiar pana la programe de divertisment şi jocuri. Juriul competiţiei, format din specialişti în dezvoltarea de aplicaţii mobile, online marketing şi advertising a avut de testat şi jurizat sute de aplicații din întreaga lume, împărţite pe 12 categorii.

Acestea nu sunt însă singurele recunoaşteri primite de Trip Journal. Aplicaţia a primit, în decembrie 2009, trofeul categoriei “Aplicaţii pentru turism” şi o recompensă de 100.000 de dolari în cadrul concursului mondial iniţiat de Google, Android Developer Challenge. Câştigătoare a categoriei Travel, aplicaţia Trip Journal, a devenit astfel una din cele mai bune 10 aplicaţii din lume, dezvoltate în 2009 pentru telefoanele cu sistem de operare Android.

Integrarea cu Google Earth oferă utilizatorilor posibilitatea să împărtășească cu prietenii și familia informații actualizate despre locurile pe care le vizitează, urmărirea rutelor prin GPS și vizualizarea pe Google Maps, memorarea coordonatelor, realizarea și postarea de poze, înregistrări video, comentarii și articole pe blog.

Trip Journal este integrată de asemenea cu  Facebook, prin aplicația special creată pentru această rețea de socializare; astfel, orice utlilizator de Facebook poate fi  la curent, în timp real, cu călătoriile efectuate de către prietenii din lista lor. În plus, Trip Journal exportă fotografiile și înregistrările video din călătorii și pe alte site-uri precum Flickr, Picasa și Youtube, iar pe Twitter poate trimite poziția actuală a utilizatorului.

Aplicatia poate fi instalată pe smartphone-urile care folosesc sistemul de operare Android şi pe terminalele iPhone.

În acest moment, Trip Journal are circa 60.000 de utilizatori pe iPhone și circa 15.000 pe Android și a generat venituri de peste 85.000 de dolari. Aplicația a fost cumparată cel mai mult în Statele Unite, urmată de Marea Britanie, Germania, Japonia și Coreea.
SURSA: iQuest