Aplicaţia Salvamont are noi functionalităţi disponibile atât pentru utilizatorii de iPhone, inclusiv iPhone 5, dar şi pentru cei cu telefoane Android. Turiştii au la dispoziţie informaţii despre 30 de pârtii de schi noi şi 50 de trasee montane din munţii Semenic, Retezat, Gutâi, Feleac şi munţii Gilaului. Mai mult, în aplicaţie ai posibilitatea de a localiza cabanele aflate pe o rază de 10 km, orientarea montană devenind foarte simplă indiferent de vreme.
“În aceasta perioadă, aproximativ 1.500 de turişti se accidentează săptămânal pe pârtiile de schi din România, marea majoritate din cauza ignorării condiţiilor de schi şi a stării vremii. Le recomandăm tuturor să folosească aplicaţia pentru a se informa asupra stării vremii şi avertismentelor montane înainte de a pleca la munte”, a spus Ovidiu Paraschivescu, Team Leader Applications, Vodafone România.
La o lună de la lansare, aplicaţia Salvamont a fost descărcată de catre 15.000 de persoane, iar cele mai citite secţiuni au fost “Pârtii”, “Trasee” şi “Cabane”. Totodată, peste 400 de utililizatori au notificat dispeceratul Salvamont prin intermediul aplicaţiei, atunci când au plecat pe munte.
Aplicaţia Salvamont a fost lansată de Vodafone România la începutul anului, pentru a veni în sprijinul echipelor Salvamont în situaţii de urgenţă. Prin intermediul acesteia, turiştii care au nevoie de ajutorul echipelor Salvamont, pot fi localizaţi mult mai uşor. Persoanele care descarcă aplicatia, pot trimite în timp real către dispeceratul Salvamont informaţii despre coordonatele geografice, poziţia telefonului şi nivelul bateriei. Aplicaţia oferă informaţii utile despre starea vremii, trasee montane, contactele şi locaţiile cabanelor din întreaga ţară şi informaţii despre 100 de pârtii de schi din ţară. Clienţii Vodafone beneficiază de trafic de date gratuit, în cadrul aplicaţiei.