Vești excelente pentru cei care utilizează aplicația Tinder. Este vorba despre un nou buton care va ajuta utilizatorii să se simtă mult mai în siguranță. Butonul va fi disponibil în următoarele zile Este prima măsură de siguranţă de acest fel pe care Tinder a luat-o până acum.
Astfel, utilizatorii de Tinder care nu se simt în siguranţă în timpul unei întâlniri amoroase vor putea alerta serviciile de urgenţă direct de pe aplicaţia de dating, au anunţat joi reprezentanţii acesteia, citaţi de AFP.
Sunt vizați cei care folosesc aplicația din Statele Unite.
De asemenea, datorită unui parteneriat cu Noonlight, utilizatorii de Tinder vor putea posta „în zilele următoare” pe profilul lor unde şi cu cine se află la o întâlnire.
De asemenea, aceştia vor putea „alerta serviciile de urgenţă într-un mod discret şi uşor dacă se simt îngrijoraţi sau au nevoie de ajutor”, a explicat filiala Match Group într-un comunicat.
Utilizatorii vor fi în siguranță
Reprezentanţii Tinder au confirmat la solicitarea Afp, că acest lucru va presupune trimiterea unei notificări către 911, numărul de urgenţă care permite contactarea poliţiei din Statele Unite, iar „operatori instruiţi” vor sorta solicitările înainte de a apela la serviciile publice, citează agerpres.
„Noonlight va fi un bodyguard silenţios în cazurile în care sunteţi singuri şi întâlniţi pe cineva pentru prima dată”, promite cofondatoarea aplicaţiei Noonlight, Brittany LeComte, într-un comunicat.
„Este prima măsură de siguranţă de acest fel pentru a proteja utilizatorii Tinder chiar şi atunci când interacţiunile lor nu mai sunt virtuale, ci se petrec în viaţa reală”, a completat ea.
Tinder stă la baza întâlnirilor amoroase
Disponibil în peste 190 de ţări din întreaga lume, Tinder se află la originea a peste un milion de întâlniri amoroase pe săptămână, potrivit reprezentanţilor săi.
Tinder a anunţat joi şi alte măsuri de siguranţă, printre care un sistem de autentificare a utilizatorilor, care vor putea trimite aplicaţiei mai multe fotografii realizate în timp real. Un sistem de inteligenţă artificială va stabili apoi dacă persoana este aceeaşi cu cea indicată de fotografiile de pe profilul său, iar utilizatorul va deveni astfel „verificat”, ceea ce ar trebui să inspire mai multă încredere celorlalţi utilizatori.